Celebra schioare americană Lindsey Vonn revine în activitate la vârsta de 40 de ani pentru a se alătura din nou echipei de schi a SUA, a anunţat joi U.S. Ski & Snowboard, după ce sportiva a revenit la antrenamente în urma unei operaţii reuşite la genunchi în acest an.
Vonn, de trei ori medaliată olimpică şi de patru ori campioană în Cupa Mondială, se retrăsese în 2019 după o carieră de 18 ani în care a suferit mai multe accidentări.
Ea s-a retras fiind cea mai medaliată sportivă din schiul feminin când şi-a încheiat cariera, cu 82 de victorii în Cupa Mondială – un record care a fost între timp doborât de compatrioata sa americană Mikaela Shiffrin.
Vonn a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi în aprilie şi s-a antrenat în ultimele luni pentru a-şi testa genunchiul înainte de a lua decizia de a reveni la schiul competitiv.
„Revenirea la schi fără durere a fost o călătorie incredibilă. Aştept cu nerăbdare să mă întorc în echipa de schi a Statelor Unite şi să continui să împărtăşesc cunoştinţele mele despre acest sport cu aceste femei incredibile”, a declarat Vonn într-un comunicat.
Vonn, care a înregistrat prima sa victorie în Cupa Mondială în 2004, are 20 de titluri în Cupa Mondială, care includ patru Globuri de Cristal la general. De asemenea, ea a câştigat opt medalii la Campionatul Mondial şi are 137 de clasări pe podium în Cupa Mondială.
„Lindsey a lăsat o amprentă de neşters asupra schiului alpin şi asupra organizaţiei noastre de-a lungul carierei sale. Suntem încântaţi să o primim înapoi”, a declarat Sophie Goldschmidt, preşedintele şi directorul executiv al U.S. Ski & Snowboard.
–