FC Twente a impus interdicţii de acces în stadion pentru 16 persoane în urma incidentelor de la meciul din Liga Europa cu Lazio Roma, din 24 octombrie. Câţiva dintre suporterii clubului din Enschede s-au făcut vinovaţi de exprimări rasiste şi discriminatorii.
„În ultimele săptămâni, am identificat 16 persoane care sunt susceptibile de a se fi făcut vinovate de comportament rasist şi discriminatoriu prin cuvintele şi acţiunile lor în timpul meciului cu Lazio. Acestea au primit imediat o interdicţie de acces în stadionul local, iar comisia de conduită se va pronunţa în curând asupra acestor cazuri”, a precizat directorul general al clubului, Dominique Scholten, pe site-ul oficial al clubului.
„Ancheta este în curs şi nu excludem posibilitatea ca şi alţi suporteri să fie implicaţi. Amenda impusă de UEFA este considerabilă (83 125 de euro, n.r.), iar costurile suplimentare datorate faptului că patru loje vor trebui să rămână goale pentru următorul meci european de acasă sunt, de asemenea, ridicate. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a recupera daunele de la contravenienţi”.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
FC Twente va trebui, de asemenea, să închidă o parte a stadionului pentru suporterii săi la următorul său meci acasă din Liga Europa, cu Union Saint-Gilloise, la 28 noiembrie.
–