Connect with us

Hi, what are you looking for?

Editorial

„Legendele Dobrogei” – proiectul de teatru radiofonic a avut peste 12.500 de ascultători la primele trei spectacole

legendeledobrogeiafis

Asociația Cultural – Artistică „Vulturii Carpaților” organizează, pe tot parcursul anului 2023, proiectul „Legendele Dobrogei”, care presupune producția a 20 de spectacole de teatru radiofonic, având ca sursă de inspirație trilogia „Poveștile Mării Negre / Black Sea Tales” a publicistului – doctor în Istorie constănțean Cristian Cealera.

Finanțarea de 964.000 lei (194.822,25 euro) din Granturi SEE (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) a fost obținută în cadrul apelului de proiecte „Consolidarea antreprenoriatului cultural și Dezvoltarea audienței și a publicului – Sesiunea 3”, organizat de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, prin Programul RO-CULTURA. Partener în cadrul proiectului este Asociația Concordia Oslo din Norvegia.

Bogăția și diversitatea patrimoniului imaterial al Dobrogei tind să se piardă treptat, în contextul depopulării regiunii, îmbătrânirii populației și diminuării interesului general al tinerilor pentru tradiții și obiceiuri. Revalorizarea şi reinserţia patrimoniului imaterial în viaţa comunităţilor umane şi a indivizilor, în special a tinerelor generaţii, dar și valorificarea patrimoniului imaterial și a diversității etnice devin astfel obiective ale reprezentanților comunităților dobrogene, care trebuie sprijinite în demersurile lor de autorități și de operatorii culturali, indiferent dacă aceștia sunt instituții publice sau provin din mediul independent. În acest context, proiectul Legendele Dobrogei va contribui la crearea condițiilor necesare pentru ca filonul multietnic și multicultural dobrogean să fie promovat și să devină accesibil publicului larg.”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.

Proiectul presupune crearea și difuzarea a 20 de spectacole de teatru radiofonic cu tematică interetnică în care se vor face referiri directe la tradițiile și obiceiurile celor mai importante etnii care conviețuiesc alături de români pe teritoriul Dobrogei. Având ca sursă de inspirație materialul documentar extrem de generos al trilogiei „Poveștile Mării Negre – Black Sea Tales” aparținând doctorului în Istorie și publicistului constănțean Cristian Cealera, cele 900 de minute de teatru radiofonic vor aduce în atenția publicului întâmplări, mituri și legende dobrogene și vor evidenția modelul de conviețuire interetnică din Dobrogea – exemplu de diversitate și toleranță, standard în ceea ce privește armonia dintre diversele etnii conlocuitoare din ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră.

Conform datelor privind audiența medie zilnică, primele trei spectacole de teatru radiofonic difuzate la Radio Constanța (100.1 FM) în luna aprilie 2023 în cadrul proiectului „Legendele Dobrogei” au fost ascultate de peste 10.500 de persoane.

Spectacolele „Visul sultanului la Babadag” (trei difuzări – o premieră și două reluări), „Fântâna de Leac din Munții Măcinului” (trei difuzări – o premieră și două reluări) și „Legenda comunei Ciocârlia” (o difuzare în premieră – reluările au fost difuzate în luna mai) au fost ascultate de o medie de peste 1.500 de persoane / difuzare, publicul ascultător având următorul profil social – demografic:

– 78% public urban și 22% public rural,

– 49% femei și 51% bărbați,

– 63% public cu vârsta 30 – 59 de ani și 37% cu vârsta de peste 60 de ani,

– 57% public cu educație medie și superioară și 43% cu educație elementară,

– 55% public cu statut social înalt și mediu și 45% cu statut social scăzut.

Accesările social – media contribuie la creșterea cifrelor audienței la un total de peste 12.500 de ascultători.

Echipa de management: Georgiana Rusu, Dan Motanu, Sebi Pătrunjei, Luiza Martinescu, Carmen Dimitriu, Daniela Neață, Cezar Constantin Zavate (reprezentantul partenerului din Norvegia).

Echipa de producție artistică:

– autor documentare: Cristian Cealera

– scenariști: Bianca Trifan, Cristiana Keresztes, Radu Dinulescu, Cristian Mitescu, Daniel Chirilă

– regizori: Dana Trifan Enache, Radu Dinulescu, Cristian Mitescu, Daniel Chirilă, Iulian Enache

– autori ilustrație muzicală și editori sunet: Adrian Stavian, Adrian Mihai

– actori: Dana Trifan Enache, Laura Iordan, Luiza Martinescu, Georgiana Rusu, Denisa Iova, Iulian Enache, Dan Cojocaru, Marian Adochiței, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Roberto Savu, Tache Florescu, Anais Agi-Ali, Otilia Nicoară, Cătălin Bucur, Radu Dinulescu.

Informații diverse privind proiectul și programul de difuzare a spectacolelor sunt prezentate pe website-ul www.legendeledobrogei.ro și pe pagina de facebook „Legendele Dobrogei”.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Made in Romania

Jude Bellingham, mijlocaşul Angliei şi al lui Real Madrid, a afirmat că vrea să rămână la gruparea madrilenă cât mai mult posibil. „Staff-ul de...

Made in Romania

Jucătorul de golf Rory McIlroy şi boxerul Anthony Joshua se numără printre sportivii care s-au alăturat unui grup care a investit în echipa de...

Made in Romania

Suspendat timp de şapte luni după ce a participat la pariuri sportive, Nicolo Fagioli a povestit anchetatorilor despre lunga sa coborâre în infern. Într-o...

Made in Romania

Ultramaratonistul Tibi Uşeriu a afirmat, după ce a suferit un şoc anafilactic în urma unei alergii alimentare, că este doar a doua oară în...

Made in Romania

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat joi în turul al doilea de la turneul WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj-Napoca. Jaqueline...

Articole recomandate