Echipa spaniolă RCD Palma de Mallorca a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Real Madrid, într-un meci din etapa a 20-a din La Liga.
Realul a început meciul de pe Estadi Mallorca Son Moix cu un autogol, marcat de Nacho, în minutul 13. În repriza secundă, madrilenii au primit un penalti, pe care însă Marco Asensio l-a ratat în minutul 60. Realul a dominat finalul de meci, dar nu a putut să evite cea de-a treia înfrângere stagională.
Madrilenii se află pe locul secund, cu 45 de puncte, iar Mallorca este pe locul 10. Cu 28 de puncte.
–
