Echipa spaniolă Celta Vigo a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Getafe, în etapa a 12-a din La Liga.
Gazdele au deschis repede scorul pe Balaidos, prin Tasos Douvikas, lovitură de cap în minutul 7, din centrarea lui Iago Aspas. Getafe a rămas în zece oameni din minutul 65, când Juan Berrocal a primit al doilea galben, pentru joc periculos, iar meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, 1-0. Celta a reuşit prima victorie după două înfrângeri consecutive, în timp ce Getafe a pierdut primul meci după patru partide fără înfrângere.
Celta Vigo este a zecea în ierarhia din La Liga, cu 16 puncte. Getafe se află pe poziţia a 16-a, cu 10 puncte.
–