Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Kevin Porter Jr (Houston Rockets) a fost arestat pentru violenţă domestică

kevin porter jr tw


Baschetbalistul Kevin Porter Jr, de la Houston Rockets, a fost arestat înainte de a se prezenta la tribunalul din New York, fiind acuzat de violenţă domestică împotriva iubitei sale, într-un hotel din oraş. Dacă acuzaţiile vor fi dovedite, cariera sa în NBA ar trebui să ia sfârşit, relatează L’Equipe.


Porter Jr a fost arestat luni la New York şi a compărut în faţa instanţei de judecată. Jucătorul de la Houston Rockets este acuzat că şi-a agresat iubita, pe Kysre Gondrezick, jucătoare WNBA, în prezent liberă de contract, într-un hotel.

Potrivit informaţiilor comunicate de procurorul care se ocupă de caz, loviturile au fost repetate până la punctul în care i-au provocat victimei o fractură de vertebră şi o tăietură mare la una dintre arcade. Porter ar fi încercat, de asemenea, să o stranguleze.

Agresiunea ar fi încetat abia când Gondrezick a reuşit să scape şi să alerteze personalul hotelului şi apoi autorităţile locale. Porter a pledat nevinovat, a fost eliberat pe cauţiune şi lui i s-a interzis să se apropie de presupusa victimă.

Accident, altercaţii, probleme la volan

Deşi nu au fost de amploarea faptelor de care este acuzat acum, nu este pentru prima dată când jucătorul de 23 de ani (59 de meciuri jucate şi 19 puncte de medie în sezonul trecut) are un comportament necorespunzător. În timpul carierei sale universitare la USC (California de Sud), el a fost suspendat două meciuri pentru probleme de comportament.

În 2020, el a fost implicat într-un accident de maşină (singur) în posesie de armă de foc şi de canabis. Aceste acuzaţii au fost în cele din urmă retrase, dar problemele sale au persistat. Fie la Cleveland, fie la Houston, el a avut altercaţii aprinse. Rockets l-a suspendat pentru scurt timp pentru comportamentul său faţă de antrenorul Stephen Silas în 2021-2022. În sezonul precedent, el a fost amendat cu 50.000 de dolari pentru încălcarea protocolului Covid.

Dacă agresiunea asupra lui Gondzerick va fi dovedită, Porter probabil că nu va mai juca niciodată în NBA, fie prin suspendare din partea ligii, fie pentru că proprietarii consideră că imaginea sa este prea toxică pentru a merita un loc pe lista de jucători a unei francize.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Medicina

Introducere Fumatul pasiv reprezintă expunerea indivizilor nefumători la fumul de țigară provenit de la fumătorii activi. Aceasta temă este deosebit de semnificativă, având implicații...

Informatica

Introducere Semnificația temei În era digitală, informația vizuală joacă un rol esențial. Procesarea imaginilor și recunoașterea facială sunt subdomenii cheie ale computer vision, având...

Fizica

Introducere Energia solară reprezintă una dintre cele mai promițătoare surse de energie regenerabilă în contextul actual al provocărilor ecologice și energetice cu care se...

Lifestyle

Frica este o emoție naturală, dar atunci când devine o piedică în viața noastră, e important să o depășim. Fie că vorbim despre frica...