Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Jucătorii naţionalelor Coastei de Fildeş şi Nigeriei, decoraţi şi premiaţi după Cupa Africii pe Naţiuni

coasta


Jucătorii naţionalei din Coasta de Fildeş, care a devenit campioană a Africii pentru a treia oară în istoria sa, şi fotbaliştii finalistei Nigeria, au fost decoraţi şi premiaţi în cadrul unor ceremonii desfăşurate, marţi, la Abidjan, respectiv Abuja.


Fiecare dintre cei 27 de jucători ivorieni a primit o primă de câte 50 de milioane de franci CFA (76.000 de euro) şi o vilă de aceeaşi valoare din partea preşedintelui Republicii, Alassane Ouattara.

Antrenorul Emerse Faé, care a preluat frâiele echipei după plecarea lui Jean-Louis Gasset, a primit o primă de 100 de milioane de franci CFA (152.000 de euro).

De asemenea, toţi jucătorii şi staff-ul au fost decoraţi cu ordinul naţional, cea mai înaltă distincţie din Coasta de Fildeş. „Aţi adus fericire tuturor ivorienilor, bravo, bravo”, a declarat preşedintele Ouattara la ceremonia la care au participat întregul guvern şi preşedinţi de instituţii.

Şi nigerienii au fost decoraţi

Preşedintele Nigeriei, Bola Ahmed Tinubu, a găzduit marţi, la Abuja, o ceremonie oficială pentru echipa naţională a Nigeriei, revenită în ţară după înfrângerea la limită în faţa Coastei de Fildeş în finală.

Fiecare jucător din echipa naţională a fost decorat cu Crucea Ordinului Niger, una dintre cele mai înalte distincţii ale ţării, şi a primit un apartament şi o proprietate în zona Abuja, capitala federală. Preşedintele Tinubu a declarat că este „mândru” de ei şi a aplaudat „rezistenţa şi capacitatea lor de a ridica moralul” ţării.

„Această înfrângere nu ar trebui să ne descurajeze, ci să ne încurajeze să muncim mai mult. Suntem o mare naţiune unită de steagul verde-alb-verde al rezilienţei, bucuriei, speranţei, datoriei şi iubirii”, a declarat preşedintele.

Ajunşi în finala Cupei Africii pe Naţiuni, Super Eagles, triplă campioană a Africii (1980, 1994 şi 2013), au stârnit un val de entuziasm într-o ţară greu încercată de o criză economică profundă.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Cultura

Explorarea Frumuseții și Identității: Poezia Națională în Cultura Română Poezia națională română este o comoară bogată de emoții, imagini și idei care reflectă spiritul...

Cultura

Ie colorată este un simbol al identității românești, o piesă de îmbrăcăminte care a traversat timpuri și stiluri. Această bluză tradițională, cu motive bogate...

Tehnologie

TikTok a devenit un fenomen global, atrăgând milioane de utilizatori care își împărtășesc creativitatea prin videoclipuri scurte. Dacă te-ai gândit să te alături acestei...

Medicina

Introducere În ultimii ani, consumul de droguri a devenit o problemă majoră de sănătate publică, având un impact semnificativ asupra indivizilor, comunităților și societății...