Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Jocurile Olimpice de la Paris: Portdrapelul libanez, încarcerat zece zile pentru că a dezertat

hadid instagram


Sprinterul Noureddine Hadid, desemnat să reprezinte Libanul în proba de 100 m la Jocurile Olimpice de la Paris, execută o pedeapsă de zece zile de închisoare pentru că a dezertat, a declarat sâmbătă o sursă din domeniul securităţii, potrivit AFP.

Sursa a explicat că atletul în vârstă de 31 de ani, care este şi soldat, „a fost reţinut de armata libaneză de la sosirea sa în Liban în urmă cu câteva zile şi execută o pedeapsă de zece zile de închisoare pentru dezertare din forţele armate libaneze fără a demisiona”. 

Potrivit aceleiaşi surse, Hadid îşi ispăşeşte pedeapsa la centrul sportiv superior al armatei, unde se afla înainte de a dezerta.

Evenimente

30 iulie – Maraton Profit News TV – Inteligența Artificială în Economie

Preşedintele Federaţiei Libaneze de Atletism, Roland Saadeh, a ţinut să îl păstreze pe Hadid, „mai ales pentru că rezultatele sale i-au permis să se califice la Jocurile Olimpice – deşi cu o invitaţie – după ce a înregistrat 10,27 secunde la 100 de metri, un rezultat foarte bun pentru Liban”.

„Am sperat că Hadid va fi iertat de conducerea armatei, mai ales că el reprezintă naţiunea în cel mai important cadru sportiv, şi anume Jocurile Olimpice”, a adăugat el, precizând că aşteaptă decizia finală din partea conducerii armatei.

„Speram că i se va permite să se antreneze”, a declarat Saadeh, adăugând că federaţia de atletism nu va numi niciun sportiv care să îl înlocuiască. Noureddine Hadid a părăsit Libanul la sfârşitul anului 2023 pentru a locui în Franţa cu familia sa şi a participa la competiţiile sportive din 2024. 

Potrivit unei surse din cadrul Comitetului Olimpic Libanez, el urma să poarte drapelul Libanului la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, din 26 iulie, şi să participe la cursa de 100 m.

Criza socio-economică fără precedent cu care se confruntă Libanul din 2019 a dus la scăderea salariilor şi la înmulţirea dezertărilor din armată şi poliţie. Deşi armata libaneză le interzice soldaţilor să aibă un al doilea loc de muncă, în faţa crizei, soldaţii nu au altă opţiune decât să se descurce.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Medicina

Introducere Fumatul pasiv reprezintă expunerea indivizilor nefumători la fumul de țigară provenit de la fumătorii activi. Aceasta temă este deosebit de semnificativă, având implicații...

Informatica

Introducere Semnificația temei În era digitală, informația vizuală joacă un rol esențial. Procesarea imaginilor și recunoașterea facială sunt subdomenii cheie ale computer vision, având...

Fizica

Introducere Energia solară reprezintă una dintre cele mai promițătoare surse de energie regenerabilă în contextul actual al provocărilor ecologice și energetice cu care se...

Lifestyle

Frica este o emoție naturală, dar atunci când devine o piedică în viața noastră, e important să o depășim. Fie că vorbim despre frica...