Rezumat:
Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice din 2024 şi agenţiile de organizare de evenimente responsabile de ceremoniile de deschidere din vara anului 2024 au fost percheziţionate miercuri dimineaţă în cadrul unei noi anchete a Parchetului Naţional Financiar francez, informează AFP.
COJO şi societăţile Double 2, Ubibene, Obo şi Paname 24 au fost percheziţionate de anchetatori financiari de la Oclciff (Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale), în cadrul unei anchete preliminare privind obţinerea ilegală de profit, favoritism şi tăinuire în legătură cu mai multe contracte legate de Jocurile Olimpice de la Paris 2024, deschisă în această vară de PNF.
Două anchete preliminare deja deschise
Anterior, Parchetul deschisese deja două anchete preliminare. Prima, începută în 2017 şi încredinţată Oclciff, se referea la „acuzaţii de obţinere ilegală de profit, deturnare de fonduri publice, favoritism şi tăinuire de favoritism în legătură cu un contract atribuit de COJOP”. Cea de-a doua anchetă, deschisă în 2022, a fost încredinţată brigăzii financiare a poliţiei judiciare din Paris (BRDE) şi se referea la „acuzaţii de obţinere ilegală de profituri, favoritism şi ascundere de favoritism în legătură cu un contract atribuit de COJOP”. Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice şi societatea responsabilă cu predarea instalaţiilor olimpice au fost percheziţionate în iunie anul trecut.
Paris 2024 „cooperează total cu anchetatorii”
„În ceea ce priveşte percheziţia cea mai recentă, Paris 2024 confirmă că „PNF a venit la sediul său miercuri, 18 octombrie, şi a obţinut toate informaţiile pe care le-a solicitat”. Paris 2024 cooperează pe deplin cu anchetatorii, aşa cum a făcut-o întotdeauna”.
–