Locuinţa iubitei starului brazilian Neymar, Bruna Biancardi, a fost atacată de doi membri ai unei bande înarmate în primele ore ale dimineţii de marţi, relatează Sports Illustrated.
Biancardi, model şi influencer, care luna trecută a dat naştere celui de-al doilea copil al lui Neymar, locuieşte într-un complex de locuinţe în Cotia, în zona metropolitană Sao Paulo.
Ea şi fetiţa ei, Mavie, nu se aflau acasă când locuinţa a fost spartă, potrivit ziarului brazilian R7.
Însă părinţii lui Biancardi erau amândoi acolo şi ei au fost legaţi în timp ce din casă se sustrăgeau obiecte de valoare. Nimeni nu ar fi fost rănit.
Pe baza informaţiilor furnizate pentru R7 de către Garda Civilă Municipală, infractorii le căutau pe Biancardi, în vârstă de 29 de ani, şi pe fiica acesteia, Mavie.
Drept urmare, incidentul este tratat ca o tentativă de răpire.
Pe lângă cei doi membri înarmaţi ai bandei, un al treilea bărbat ar fi fost văzut în afara proprietăţii cu puţin timp înainte de spargere.
Bărbatul respectiv a fost deja arestat. Se spune că ar fi un rezident local care probabil i-a ajutat pe ceilalţi doi suspecţi să aibă acces la proprietatea lui Biancardi.
Neymar se află în prezent în Arabia Saudită, unde este legitimat la Al-Hilal.
–