Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Iranul ameninţă cu represalii după ce UE şi Regatul Unit îi impun noi sancţiuni din cauza reprimării contestării

iran m brit sanctiuni tw


Iranul anunţă marţi că urmează să adopte ”măsuri reciproce” ca reacţie faţă de noi sancţiuni impuse luni de către Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit, în urma reprimării contestării din această ţară, relatează AFP.


Iranul ”condamnă cu forţă” aceste sancţiuni şi ”va anunţa în curând lista noilor sancţiuni” care vizează persoane şi entităţi ”care încalcă drepturile omului sau promovează terorismul” în UE şi Regatul Unit, anunţă într-un comunicatv un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

A PATRA SERIE DE SANCŢIUNI

Miniştrii de Externe ai UE au adăugat luni, la o reuniune, la Bruxelles, 37 de persoane sau entităţi iraniene pe lista de sancţiuni privind încălcarea drepturilor omului.

ue iran sanctiuni tw

Această a patra serie de sancţiuni intervine în contextul unor tensiuni tot mai mari între Iran şi UE, care acuză Teheranul de reprimatrea manifestaţiilor care au urmat morţii lui Mahsa Amini, la 16 septembrie, şi de furnizarea de drone Rusiei în Războiul din Ucraina.

Patru comandanţi ai Corpului Gardienilor Publici (IRGC) şi 12 unităţi din cadrul acestei forţe se află pe lista UE.

Europenii l-au sancţionat, de asemenea, pe ministrul iranian al Sporturilor, Seyed Hamid Sajjadi Hazaveh, din cauza unor ”presiuni exercitate asupra atleţilor”.

Patru deputaţi şi doi directori ai radioteleviziunii iraniene se află, de asemenea, între personalităţile sancţionate.

”INCAPACITATEA DE ÎNŢELEGE IRANUL”

Uniunea a blocat deja activele, a interzis emiterea de vize şi a interzis accesul la finanţări europene ale unui număr de peste 60 de persoane şi entităţi iraniene, din cauza reprimării manifestaţiilor care au urmat morţii lui Mahsa Amini, la 16 septembrie.

În paralel, Marea Britanie a adăugat cinci persoane şi două entităţi pe lista britanică de sancţiuni, care a crescut astfel la 50, impuse din cauza ”încălcărilor drepturilor omului” de către Teheran, potrivit diplomaţiei britanice.

”Deciziile UE şi ale Guvernului britanic arată incapacitatea lor de înţelege realităţile din Iran”, a denunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Nasser Kanani.

Potrivit ministerului, această incapacitate ilustrează de asemenea ”frustrarea” lor de a nu fi reuşit să provoace instabilitate în Iran, în pofida eforturilor şi a costurilor (lor) enorme”.

Autorităţile iraniene califică în general protestele din ultimele luni drept ”revolte” – încurajate de către ţări ostile Iranului.

iran mahsa amini tw

Sute de persoane, inclusiv membri ai forţelor de securitate, au fost ucise în timpul acestor manifestaţii, iar alte mii de persoane au fost arestate.

Patru bărbaţi au fost executaţi, provicând indignare la nivel internţaional.

La 12 decembrie, Iranul a sancţionat serviciile britanice de informaţii interne (MI5), comandanţi militari britanici şi personalităţi politice germane, ca represalii faţă de sancţiuni precedente care i-au fost impuse de către europeni.

Teheranul a sancţionat, de asemenea, revista satirică franceză Charlie Hebdo şi Departamentul persan al postului Radio Free Europe.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Echipa de volei masculin SCM Craiova a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia sârbă Radnicki Kraguevac, scor 3-1, în returul 16-ilor Cupei CEV şi...

Sport

Clubul Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că Dan Nistor şi-a prelungit contractul cu gruparea clujeană. Noul contract este valabil până în 2025. “Dan Nistor...

Sport

Baschet masculin, EuroCup: U BT Cluj, a şaptea victorie în grupa B şi rămâne pe locul 2 la finalul turului Voteaza articolul [Total voturi:...

Sport

Campioana Sepsi Sfântu Gheorghe a învins miercuri, pe teren propriu, în etapa a VII-a din grupa A a Euroligii, formaţia Asvel Lyon, scor 86-85...

Sport

Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, în grupa E a Ligii Campionilor, de formaţia ucraineană SC Prometey, scor 3-2,...

Articole recomandate

Sport

Baschet masculin, EuroCup: U BT Cluj, a şaptea victorie în grupa B şi rămâne pe locul 2 la finalul turului Voteaza articolul [Total voturi:...

Sport

Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, în grupa E a Ligii Campionilor, de formaţia ucraineană SC Prometey, scor 3-2,...

Sport

Echipa de volei masculin Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale Challenge Cup, după disputetele din returul 16-ilor,...

Bizar

Cutremur, sâmbătă după-amiază, în România. Ce magnitudine a avut și în ce zonă a fost resimțit Voteaza articolul [Total voturi: 0 Scor general: 0]