Connect with us

Hi, what are you looking for?

Istorie

Instaurarea comunismului in Romania

Instaurarea comunismului Romania

Demiterea și arestarea generalului Ion Antonescu la 23 august 1944 este numită astăzi Lovitura de stat de la 23 august 1944. Generalul Constantin Sănătescu era unul dintre apropiații Regelui Mihai I și unul dintre organizatorii acestei lovituri de stat. În seara aceleiași zile prin ordinul regelui se constituie un Consiliu de Miniștri al cărui președinte este desemnat generalul Sănătescu. Din acest consiliu fac parte o serie de militari, iar din partea celor patru partide câte un reprezentant fără portofoliu care erau susținători ai regelui. Din partea comuniștilor face parte Lucrețiu Pătrășcanu care va deține și funcția de ministru ad-interim al justiției. Principala misiune a guvernului Sănătescu era de a consolida lovitura de stat și respingerea contigentelor germane din țară. Prin luptele purtate de armata română între 24 – 31 august a fost eliberată o mare parte a teritoriului României.

Instaurarea comunismului Romania
Generalul Ion Antonescu

Numirea generalului Sănătescu în fruntea acestui Consiliu de Miniștri este oficializată doar la 1 septembrie 1944 prin Decret al regelui. În toată această perioadă la Moscova se desfășurau negocieri pentru semnarea Convenției de Armistițiu cu Națiunile Unite. Generalul Sănătescu trimite pentru negocieri o delegație din care făceau parte Barbu Știrbei, generalul Dumitru Dămăceanu, Lucrețiu Pătrășcanu și Ghiță Pop, care erau însărcinați cu semnarea actului de Armistițiu. Rușii însă amână primirea delegației până pe 12 septembrie când întreaga țară este ocupată de armatele rusești. Guvernul împreună cu delegații de la Moscova se întrunește în ședință la 15 septembrie la care participă și Iuliu Maniu care nu este de acord cu actul semnat spunând că negociatorii au fost nevoiți „să accepte puncte care reprezintă o adevărată capitulație nu un contract liber de Armistițiu.”

Instaurarea comunismului Romania - Iuliu Maniu in tinerete
Iuliu Maniu in tinerete


După crearea Frontului Național Democrat (denumirea de „front” este specifică pentru formațiunile comuniste din toate țările subjugate sau unde reușiseră să se infiltreze prin propagandă marxistă), front înjghebat din tot felul de formațiuni dirijate de comuniști, inclusiv partidele social-democrate ce vor fi înghițite tot de comuniști, au început manifestații de stradă împotriva guvernului, proferându-se tot felul de lozinci: „Jos hitleristul Aldea!” (Ministrul de Interne), „Jos guvernul Sănătescu!„, „Jos legionarii!”, „Jos fasciștii!”, „Jos Blocul!„, „Jos criminalii de război!„, „Jos…” toți, numai „Jos colaboraționiștii” nu strigau, fiindcă aceștia trecuseră la comuniști.


Se petreceau lucruri incredibile. De exemplu, Lucrețiu Pătrășcanu, „capul de lance” comunist, pe 21 octombrie anunța prin „Scânteia” că a demisionat Guvernul Sănătescu și în fața lui și a lui Titel Petrescu cererea a fost scrisă și înaintată de general Regelui, încă din dimineața de 20 octombrie. Toată lumea a rămas consternată, fiindcă nimeni nu a văzut sau auzit așa ceva.

Instaurarea comunismului Romania -  Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu

Ordin de la Comandamentul sovietic, ca imediat toate autoritățile din Transilvania de Nord să fie retrase.
A doua zi, primul ministru i-a făcut cunoscut această hotărâre este contrară armistițiului, prin care Transilvania de Nord ne era recunoscută.
Deocamdată a răspuns că nu știe nimic în legătură cu această dispoziție, iar noaptea, după ce a consultat Moscova, a răspuns că „trebuie să retragem totul.”
Comuniștii reușiseră să obțină aceasta de la stăpânii lor, pentru că nu le convenea acest eveniment, care însemna o recunoaștere a luptei lui Iuliu Maniu și desigur un capital politic, pe drept câștigat.
Referitor la problema Transilvaniei ridicată de generalul Sănătescu, Vişinski a deviat răspunsul cu privire la trimiterea autorităților în Ardealul de Nord, spunând: „cunoaștem însă altceva, și anume că în Transilvania și-a făcut apariția un oarecare detașament care comite acte arbitrare criminale. Acest detașament se intitulează «Detașamentul Maniu»”.

Instaurarea comunismului Romania -  Petru Groza
Petru Groza


Petru Groza i-a spus lui Vişinski că „Am luat toate măsurile pentru elucidarea acestei probleme și m-am adresat lui Maniu, care a declarat că nimeni nu a permis acestui detașament să-i poarte numele”.
La această dată trupele românești își aduceau o contribuție deosebită în luptele contra nemților, atât în Ungaria, cât și în Cehoslovacia, în timp ce autoritățile românești erau gonite din ținutul Transilvaniei, eliberat cu sacrificiile lor și în timp ce comuniștii, în țară, continuau să asalteze primăriile și prefecturile, pentru ca tot timpul să fie o atmosferă incendiară, pretext de intervenție a trupelor și autorităților sovietice de a-și manifesta nemulțumirile și de a ridica pre-tenții materiale mai mari, mai urgente, în vederea destabilizării țării.
Nici nu plecase Vişinski din țară și asaltul primăriilor și prefecturilor, cu forța străzii și chiar cu armata, fusese reluat. A fost asaltată prefectura Brăila, au urmat Deva, Brașov, Pitești, Târgoviște, Arad, Timișoara, până la sfârșitul lunii.

La presiunea Partidului Comunist Român, susținut de Uniunea Sovietică, generalul Sănătescu este nevoit să le acorde Ministerul de interne și Ministerul de Război. Prin această manevră Sănătescu își pierde încrederea în liderii partidelor liberal și țărănesc și este nevoit ca la 2 decembrie 1944 să demisioneze.
Și toate acestea sub ochii Moscovei, fiindcă Vişinski a rămas o lună de zile în țară, timp în care „s-au creat” toate condițiile pentru noul guvern al lui Nicolae Rădescu, în ziua de Sfântul Nicolae.

Instaurarea comunismului Romania
Regele Mihai( foto stânga ) și Mareșalul Antonescu (foto dreapta)


Tot în aceeași zi de Sf. Nicolae, Lucrețiu Pătrășcanu, din proprie inițiativă, s-a dus la S. P. Kirsanov, locțiitorul șefului Secției Politice a Comisiei Aliate de Control, spunându-i printre altele că guvernul Rădescu reprezintă un pas înapoi în raport cu guvernul precedent al lui Sănătescu. Criticând tactica PCR a adăugat: „Noi nu avem o politică. Acțiunile noastre cu-prind elemente întâmplătoare, inconsecvente și întrucâtva is-terice. Am început prematur ofensiva contra guvernului. Mai potrivit era să folosim posturile deținute în guvern pentru izo-larea lui Maniu, îndepărtarea din prejma sa a naționalliberalilor și câștigarea organizațiilor locale ale Partidului Național-Țărănesc.”
Lucrețiu Pătrășcanu s-a plâns și împotriva tovarășilor Ana Pauker și Vasile Luca, veniți din URSS. Guvernul General Nicolae Rădescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 6 decem-brie 1944 – 28 februarie 1945. A fost ultimul guvern democratic al României până la Revoluția din 1989. În ziua de 26 februarie 1945 a sosit la București A.I. Vâșinski, adjunctul ministrului de externe al URSS, Via-ceslav Molotov. Într-o audiență la regele Mihai, Vâșinski i-a impus șefului statului român demiterea imediată a generalului Rădescu pe care îl acuza ca fiind „reacționar” și „fascist”, criticând partidele istorice și pe Iuliu Maniu. În fața acestor atacuri, la 28 februarie 1945, generalul Nicolae Rădescu își prezintă demisia regelui, care a fost nevoit să o accepte. Speranțele depuse de ministrul român de externe, Constantin Vișoianu, în sprijinul Statelor Unite și al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâșinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind ușa și declarând „Ialta sunt eu !”.

Pe 2 martie, regele Mihai l-a însărcinat pe dr. Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista unui nou guvern. În audiențele de la Palat, Maniu și Brătianu s-au opus categoric, afirmând că aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democrației în România”.

În cele din urmă, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Deși, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5, în realitate, comuniștii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova. Componența guvernului Petru Groza, de la 6 martie 1945, putea să-l deruteze chiar și pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunați fără nici un criteriu de competență ori de apartenență politică strictă. Printre ei erau antisemiți, laolaltă cu evrei, pronaziști și anti naziști, atei și preoți, proruși și antiruși. Totuși, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova și lumea comunistă.

Șeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comuniști, tocmai pentru a înșela opinia publică româ-nească și internațională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenții, mari ambiții și o inepuizabilă colecție de anecdote deochiate. Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu. Era într-o poziție de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească. Mai întâi că slujea pentru comuniști care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou. În 29 decembrie 1947 Petru Groza pleacă la Deva unde se pregătise pentru petrecerea Revelionului. În Capitală, avea să se implice în unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă a României: înlăturarea regelui Mihai.

Inlaturarea regelui Mihai

Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej au ajuns la palatul din șoseaua Kiseleff în dimineața zilei de 30 decem-brie 1947, unde se afla regele Mihai și regina mamă. „Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească. Trebuie să înțelegeți că nu mai există în România loc pentru un rege”, au fost cuvintele pe care Groza i le-a adresat regelui Mihai, înaintându-i actul de abdicare. Tratativele au durat aproape trei ore, iar în final, regele Mihai a fost silit să abdice și să părăsească țara.

„Deși s-a consumat în condiții tensionate, înlăturarea monarhiei nu s-a soldat cu tulburări sau victime. Tot în ziua de 30 decembrie 1947, a avut loc o ședință a Guver-nului și o alta a Parlamentului, în cadrul cărora Petru Groza a explicat că despărțirea de monarhie s-a realizat în bună înțelegere. Adunarea Deputaților a proclamat Republica Populară, iar într-un miting uriaș, peste 800.000 de participanți au salutat acest moment istoric”

istoricul Ioachim Lazăr

.
Regele Mihai amintea însă, într-una dintre convorbirile cu scriitorul Mircea Ciobanu, că după ce formalitățile abdicării au fost finalizate, Groza s-a apropiat de el și i-a spus să pipăie vestonul. Sub acesta era ascuns un pistol, iar explicația dată de șeful Consiliului de Miniștri a fost luarea unor măsuri de precauție, „ca să nu mi se întâmple și mie ce i s-a întâmplat lui Antonescu”.

Prelurea puterii de catre comunisti

Petru Groza și-a păstrat mandatul de prim-ministru până pe 2 iunie 1952. Zece zile mai târziu l-a înlocuit pe Constantin Ion Parhon în funcția de președinte al prezidiului Marii Adunări Naționale, instituția care asigura în mod simbolic șefia RPR. A rămas în această funcție până la sfârșitul vieții. Comuniștii români și-au legalizat puterea prin câștigarea alegerilor parlamentare. Au făcut astfel primul pas spre preluarea puterii totale, prin instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza. ”.

URSS s-a implicat în organizarea acestor alegeri. Acest fapt s-a simțit inclusiv în alegerea datei de desfășurare. Au acordat sprijin material comuniștilor români. După vizita de la Moscova a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Teohari Georgescu, s-a hotărât ca alegerile să se desfășoare în intervalul 5-15 noiembrie. Printr-un decret regal, era convocat corpul electoral pentru data de 19 noiembrie. Generalul Sănătescu a considerat că această dată a fost aleasă de sovietici „ca să-și bată joc de noi”. Exact în acest interval se împlineau 4 ani de la înfrângerea armatelor române pe Don.

Pentru a intra în cursa electorală, Partidul Comunist Român a format o alianță electorală sub denumirea de Blocul Partidelor Democrate „ca o creație a luptei partidului de a unifica toate forțele democratice”. În componența alianței au intrat P.C.R., Partidul Social Democrat Român, Frontul Plugarilor, Partidul Național Liberal-Tătărescu, Uniunea Patrioților, Partidul Național Țărănesc-Anton Alexandrescu, Comitetul Democrat Evreiesc. În vederea atragerii electoratului, Blocul Partidelor Democrate și-a creat o platformă electorală care cuprindea o serie de promisiuni precum : garantarea libertăților democratice, respectarea proprietății particulare, îmbunătățirea nivelului de trai al populației, dezvoltarea industriei grele ca bază a refacerii economice, mecanizarea și raționalizarea agriculturii, impozite progresive pe venit etc.


Guvernul a modificat și legea electorală, astfel că pentru prima dată în istorie, la procesul electoral puteau participa și femeile.

Campania electorală s-a desfășurat prin săvârșirea a numeroase și grave abuzuri de către forțele guvernamentale și atacurile exacerbate ale opoziției împotriva acestora. Deși Washington și Londra au dat de repetate ori garanții lui Maniu că alegerile ce se vor organiza vor fi libere și supravegheate de puterile occidentale, guvernul nu a ezitat să folosească în procesul electoral dictonul lui Stalin: „Nu contează cine cu cine votează, contează cine numără voturile”.
Alegerile au avut loc pe 19 noiembrie 1946, prezența la vot a fost masivă. Rezultatele oficiale publicate au fost: BPD – 69,81%, PNȚ – 12,88%, UPM – 8,32%, PNL – 3,78%, PȚD – 2,36%.
Imediat, opoziția a acuzat guvernul de fraudă, Maniu afirmând că rezultatele fuseseră inversate, astfel că, în fapt, PNȚ era cel care obținuse victoria. În schimb, partidele guvernamentale afirmau că rezultatele alegerilor reflectau adeziunea cetățenilor la programul BND, iar incidentele minore care au avut loc au fost provocate de opoziție. De altfel, era aceeași tradiție electorală românească ca puterea să declare că alegerile au fost corecte, în timp ce opoziția îi acuza de fraudă.

Nationalizarea

La 11 iunie 1948 a fost dată lovitura de grație proprietății private din România prin exproprierea majorității întreprinderilor prin adoptarea Legii cu privire la naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări.
Încă de la Conferința Națională a PCR din octombrie 1945, comuniștii au deschis lupta împotriva proprietății particulare de orice fel în economie. După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naționale a României, controlul statului asupra tuturor instituțiilor de credit a devenit efectiv. Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producției și desfacerii produselor. Naționalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale și de transport. S-a constituit o Comisie Superioară de Naționalizare concomitent cu comisii județene și colective pentru fiecare întreprindere.


Plenara CC al PMR, din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gheorghe Gheorghiu Dej, cu privire la naționalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”.
În aceeași zi de vineri, la ora 6 dimineața, comuniștii infiltrați au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.
În timp ce echipele de activiști comuniști preluau controlul fabricilor și uzinelor, legea naționalizării nici măcar nu era adoptată. Practic, totul s-a făcut în aceeași zi: proiectul de lege a fost prezentat dimineața în guvern și apoi transmis de urgență Marii Adunări Naționale care l-a votat în unanimitate câteva ore mai târziu.
Proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naționale. Gheorghiu Dej, prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, argumenta astfel adoptarea legii:

„Situația creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naționale, pentru a pune toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părți din mijloacele de producție”.


Se naționalizau prin lege „toate bogățiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, șantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere și de gaze naturale și lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion și marmeladă. Erau naționalizate și Societatea Anonimă Română de Telefoane și Societatea Română de Radiodifuziune. Legea a fost votată în unanimitate. Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări.
În mod expres erau exceptate de la expropriere întreprinderile mixte sovieto-române (sovrom), înființate în 1945 cu scopul recuperării de către U.R.S.S a datoriilor de război.
La 13 iunie 1948, cotidianul România Liberă titra:

În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaș entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naționale”. Scânteia publica în aceeași zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”. Într-adevăr așa a fost, fabricile au fost ale lor adică a celor care prin abuzuri nelimitate și le-au însușit !

Instaurarea comunismului Romania
Ziarul Scanteia 1948 – Nationalizarea


Partidul Muncitoresc Român a fost epurat, fiind excluși peste 192.000 de membri (noiembrie 1948-mai 1950); au fost adoptate două Constituții ale R.P.R. după model sovietic (1948 și 1952) etc.
În ceea ce privește politica externă a României din acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej a acceptat subordonarea totală față de interesele Uniunii Sovietice, cel puțin până în primii ani ai deceniului al șaptelea. Astfel, România a refuzat Planul Marshall, iar P.M.R. a participat la punerea bazelor Biroului Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești (Cominform), în septembrie 1947.
În 1949 România a devenit membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), iar în 1955 al Tratatului de la Varșovia, organizație militară rivală lumii occidentale. Un aspect important al politicii externe a P.M.R. și a României din perioada 1963-1965, coordonată în mod evident de Gheorghe Gheorghiu-Dej, l-a constituit „ruptura” de Moscova, produsă în mod deschis în aprilie 1964, când a fost făcută publică Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale.


Conflictul a fost generat, în aparență, de încercările de ultra centralizare și strictă planificare ale C.A.E.R. și de tendința manifestată de Uniunea Sovietică de a-și impune punctele de vedere în disputele cu alte partide comuniste și muncitorești. Comuniștii români au respins propunerea sovietică de a transforma România într-o „anexă agricolă” a C.A.E.R. (Planul Valev) și nu s-au situat de partea Moscovei în disputa ei cu comuniștii chinezi, afirmând dreptul fiecărui partid la propria opinie. De fapt, grupul conducător din jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej se temea pentru propria schimbare din funcții, pentru pierderea puterii și a privilegiilor derivate din aceasta.
Pentru a se menține la putere, Gheorghiu-Dej a profitat de revoluția maghiară (23 octombrie-6 noiembrie 1956) pentru a-și arăta întreaga fidelitate față de URSS.
Un mare succes al liderului comunist român, în planul imaginii sale internaționale, l-a reprezentat retragerea armatelor sovietice staționate în România, în vara anului 1958, combinată cu o acțiune internă de așa-zisă „derusificare”. „Independența” față de Uniunea Sovietică a fost, în primul rând, a conducătorilor, Gheorghiu-Dej şi apoi Ceaușescu, și nu a țării, modelul sovietic de dezvoltare internă fiind pus în practică în mod metodic.

Așa cum consideră politologul Vladimir Tismăneanu, declarația din aprilie 1964 a adus o oarecare independență în politica externă, care însă a fost plătită cu o consolidare a stalinismului pe plan intern, al cărui artizan a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar Nicolae Ceaușescu fidelul său continuator.
În ultimii săi ani de conducere, Gheorghiu-Dej a luat hotărârea strângerii relațiilor diplomatice cu țările occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Ulterior anului 1948, Dej a devenit principalul lider al regimului de democrație populară. Va deține și funcțiile de președinte al Consiliului de Miniștri, în perioada 2 iunie 1952 – 3 octombrie 1955, și pe cea de președinte al Consiliului de Stat (21 martie 1961 – 19 martie 1965).

Instaurarea comunismului Romania
In stanga Nicolae Ceausescu, dreapta Gheorghe Gheorghiu-Dej


Primul lider al României comuniste a murit fulgerător după conferința Tratatului de la Varșovia. Acest lucru a născut suspiciuni, apărând numeroase teorii privind sfârșitul ”primului ceferist al țării”. Una dintre acestea arată că Dej, un adversar înverșunat al destalinizării, a fost asasinat prin iradiere.
Pe 19 martie 1965 se stingea din viață Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel dintâi lider al României comuniste. Acesta rămas cunoscut ca un personaj duplicitar, un susținător înfocat al colectivizării forțate și al industrializării dar și cel care a creat sistemul cumplit al pușcăriilor și al epurării politice din anii `50. Practic, a fost primul dictator al comunismului românesc.

Instaurarea comunismului Romania
Instaurarea comunismului in Romania 106


Moartea fulgerătoare a lui Dej a ridicat numeroase semne de întrebare. Deși diagnosticul medicilor este fără echivoc, sunt mulți dintre cei care sunt siguri că Dej a fost asasinat de KGB prin iradiere. Faptul că Gheorghiu-Dej a fost iradiat la Moscova, în iunie 1963, a fost confirmat și de un fost ofițer de securitate care a ținut să-și păstreze anonimatul. Argumentul este stupefiant, și anume că trei din cei patru ofițeri care-i asigurau garda personală lui Dej au murit tot de cancer, spune istoricul serviciilor secrete, Cristian Troncotă, în cartea „Duplicitarii – O istorie a serviciilor de informații și Securitate ale regimului comunist din România”33. Și totuși, oficial, Dej a murit în patul lui. De moarte bună. Adică din cauze naturale. Ca și Stalin, ca și Lenin, marii lui înaintași.

În mod oficial Gheorghe Gheorghiu Dej a murit pe 19 martie 1965 la orele 17.43. Diagnosticul medicilor era metastază produsă de un neoplasm pulmonar. Pe scurt, Dej a murit de cancer la plămâni. Boala a fost însă galopantă. Diagnosticat în luna ianuarie acesta a rezistat doar două luni, deși a beneficiat de ajutorul celor mai buni medici ai vremii.

Voteaza articolul
[Total voturi: 1 Scor general: 5]
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole asemanatoare

Istorie

Demiterea și arestarea generalului Ion Antonescu la 23 august 1944 este numită astăzi Lovitura de stat de la 23 august 1944. Generalul Constantin Sănătescu...

Istorie

Suferind de cancer Gheorghe Gheorghiu Dej moare la 19 martie 1965. Problema succesiunii la conducerea statului a fost pusă cu mare discreție. Principalii candidați...

Istorie

Anul 1989 reprezintă anul adâncirii crizei regimurilor comuniste din Europa, situație care va duce la caderea regimului comunist de pe întregul continent. Prima țară...

Istorie

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, România făcea primii pași spre dictatura comunistă, sub influența tot mai puternică a Uniunii Sovietice.

Istorie

Originea geto dacilor Geto dacii – origine. Originea geto dacică a vechilor locuitori de pe aceste meleaguri poate fi ușor demonstrată și prin asemănarea...

Articole recomandate

Casa si Gradina

Vi s-a intamplat probabil sa ajungeti in situatia in care aveti de cumparat o lenjerie de pat noua si nu stiti exact ce sa...

Turism

Prinţul Charles promovează turismul românesc versiunea Marea Britanie: „Sunt descendentul lui Vlad Ţepeş” – „spune primul moştenitor la tronul britanic, în filmul de promovare...

Istorie

Suferind de cancer Gheorghe Gheorghiu Dej moare la 19 martie 1965. Problema succesiunii la conducerea statului a fost pusă cu mare discreție. Principalii candidați...

Istorie

Anul 1989 reprezintă anul adâncirii crizei regimurilor comuniste din Europa, situație care va duce la caderea regimului comunist de pe întregul continent. Prima țară...