Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Handbal: Nikola Karabatic se retrage din activitate în 2024

fb nikola karabatic


Într-o declaraţie oficială publicată pe site-ul clubului său, Paris SG, Nikola Karabatic a anunţat că se va retrage din activitate ca jucător la finalul sezonului 2023-2024.


„Astăzi, încep al 22-lea şi ultimul meu an profesional în culorile lui Paris Saint-Germain, un club care înseamnă atât de mult pentru mine”, a scris triplul campion olimpic, în vârstă de 39 de ani, într-o scrisoare postată pe site-ul clubului.

„Voi împlini 40 de ani la sfârşitul sezonului şi simt că am parcurs un cerc complet. Am făcut tot ce mi-am dorit, am realizat şi mi-am depăşit toate visele cele mai nebuneşti. Vreau să trăiesc din plin această provocare şi să trec la altceva, pentru că în ultimii ani am început să gândesc şi să văd viaţa altfel”, a spus el pentru L’Equipe.

Fundaşul internaţional vorbeşte în continuare despre importanţa vieţii sale de familie pentru a întoarce pagina vieţii sale de sportiv de (foarte) înalt nivel: „Vreau să las această poveste în urmă şi să privesc cu nerăbdare la viaţa mea de după. Ducem o viaţă minunată, dar este solicitantă şi vreau să trăiesc un pic mai liniştit cu familia mea, cu copiii mei (Alek, 7 ani, Nora, 4 ani). Am convenit că acesta va fi ultimul sezon în care Géraldine (partenera sa) şi copiii mă vor susţine până la capăt, iar apoi tata va fi disponibil pentru orice”, a mai spus el.

Nikola Karabatic şi-a construit unul dintre cele mai impresionante palmaresuri din sportul francez de echipă, cucerind trei titluri olimpice (2008, 2012 şi 2021), patru titluri de campion mondial (2009, 2011, 2015 şi 2017) şi trei titluri de campion european (2006, 2010 şi 2014). Ca să nu mai vorbim de toate titlurile pe care le-a câştigat la nivel de club, de la debutul său profesionist la Montpellier, la vârsta de 17 ani, până la hegemonia Parisului, trecând prin stagii de mare succes în Germania (Kiel) şi Spania (Barcelona), cu trei Ligi ale Campionilor în palmares.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Dan Alexa, antrenorul echipei FC Botoşani, crede că formaţia sa trebuie să se regrupeze şi să tragă linia pentru a vedea ce merge şi...

Sport

Echipa saudită Damac, antrenată de Cosmin Contra, a pierdut luni, în deplasare, scor 5-6, după lovituri de departajare, cu formaţia Al-Khaleej, în Cupa Regelui....

Sport

Echipa italiană Empoli, cu Răzvan Marin titular, a pierdut luni, pe teren propriu, scor 0-3, meciul cu Atalanta Bergamo, din etapa a 10-a a...

Sport

Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 14-a din Superligă....

Sport

Echipa turcă Gaziantep a fost învinsă luni, în deplasare, scor 0-2, de către Beşiktaş Istanbul, într-un meci din etapa a 10-a din Super Lig....

Articole recomandate

Sport

Echipa saudită Damac, antrenată de Cosmin Contra, a pierdut luni, în deplasare, scor 5-6, după lovituri de departajare, cu formaţia Al-Khaleej, în Cupa Regelui....

Sport

Gheorghe Hagi, antrenorul echipei campioane, Farul Constanţa, recunoaşte că formaţia sa şi-a schimbat obiectivul după înfrângerea suferită luni, la Cluj, 1-3 cu CFR. Farul...

Sport

Echipa italiană Lazio Roma a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea AC Fiorentina, în ultimul meci al etapei a zecea din...

Made in Romania

Lionel Messi l-a omagiat pe Diego Maradona la gala Balonul de Aur, la care a obţinut cel mai important trofeu pentru a opta oară...