Guvernul australian a introdus, marţi, o nouă directivă prin care le ordonă organismelor sportive naţionale şi de stat să aibă o proporţie de gen de 50-50 în consiliile lor de administraţie până la jumătatea anului 2027 sau riscă să piardă finanţarea publică, relatează Reuters.
National Gender Equity in Sport Governance Policy cere, de asemenea, ca jumătate din preşedinţii consiliilor de administraţie şi jumătate din membrii consiliului să fie femei până la 1 iulie 2027.
„În ciuda ratelor aproape egale de participare la sport între bărbaţi şi femei, femeile sunt încă subreprezentate în funcţii de conducere şi de conducere în sectorul australian al sportului”, a precizat Guvernul.
„Fiecare jurisdicţie îşi va adopta propriile mecanisme pentru a atinge obiectivele şi termenele, finanţarea guvernamentală urmând să fie reţinută de la organizaţiile naţionale care nu se conformează”, a menţionat Guvernul.
În declaraţie se arată că 62% dintre organismele sportive îndeplinesc deja standardul necesar de diversitate de gen, însă doar 25% dintre consiliile de administraţie au femei preşedinte.
„Avem nevoie de mai multe femei care să ia decizii pentru mai multe femei. Sistemele noastre sportive nu sunt egale, iar această politică va contribui la abordarea dezechilibrelor de gen predominante în conducerea sportivă”, a declarat ministrul Sportului, Anika Wells.
„Diversitatea în cadrul funcţiilor de conducere ale unei organizaţii oferă o combinaţie mai completă de competenţe, perspective şi experienţe, ceea ce duce la un proces decizional mai bun şi la îmbunătăţirea performanţei”, a precizat ministrul.
–