Marele de Formula 1 al Principatului Monaco va rămâne în calendar până în 2031, au anunţat, joi, organizatorii campionatului mondial.
„Formula 1 va continua să concureze pe străzile din Monaco până în 2031 inclusiv, în urma unei prelungiri cu şase ani a acordului existent cu Automobile Club de Monaco (ACM), care a fost valabil până în sezonul 2025”, a declarat promotorul Formula 1 într-un comunicat.
Organizat în mod tradiţional la sfârşitul lunii mai, în acelaşi timp cu cursa de 500 de mile de Indianapolis, prestigiosul Monaco GP va avea loc la începutul lunii iunie din 2026, se mai arată în comunicat.
În lista celor mai frecvente Grand Prix-uri din campionatul mondial începând din 1950, GP de Monaco, disputat pe străzile Principatului, ocupă locul al doilea, după circuitul de la Monza (GP al Italiei), şi a fost disputat fără întrerupere din 1955.
Marele Premiu al Principatului Monaco din 2025 va avea loc între 23 şi 25 mai.
–