Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Gala FIFA: Premiile pentru fair play şi pentru fani, acordate unui fotbalist care a salvat oameni la inundaţiile din Brazilia şi unui copil suporter care suferă de o boală genetică rară

fair play fifa


Premiul Fair Play şi FIFA Fan Award acordate, marţi seară, în cadrul galei de la Doha, au revenit unor cazuri care au impresionat în ultimul an.

Premiul Fair Play  – Thiago Maia

Inundaţiile care au devastat sudul Braziliei la începutul acestui an au scos la iveală şi ce era mai bun din fotbaliştii din Porto Alegre. Thiago Maia, de la Internacional, a fost unul dintre jucătorii care au ieşit pe străzi pentru a ajuta locuitorii oraşului, iar eforturile sale au fost acum recunoscute cu Premiul FIFA pentru Fair Play.

Mijlocaşul, care a câştigat aurul olimpic cu Brazilia în 2016, a fost filmat în timp ce salva o femeie în vârstă dintr-o clădire inundată, purtând-o pe spate. Videoclipul, în care Maia este văzut în timp ce înoată prin ape până la gât, a devenit rapid viral, atrăgând admiraţia Braziliei şi nu numai.

FIFA Fan Award – Guilherme Gandra Moura (Brazilia)

Guilherme Gandra Moura, micul şi curajosul suporter al echipei Vasco da Gama care a cucerit inimile fotbalului brazilian, a câştigat The FIFA Fan Award 2024.

Anul trecut, în iunie, „Gui”, în vârstă de opt ani, care suferă de o boală genetică rară cunoscută sub numele de epidermoliză buloasă, a intrat în comă după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie. S-a trezit după 16 zile, iar înregistrarea video cu el şi mama sa reunindu-se a devenit rapid virală.

Micul brazilian este un fan devotat al clubului Vasco da Gama şi a fost ajutat în procesul de recuperare de Gabriel Pec, starul de atunci al clubului, care l-a vizitat regulat în spital. După ce Gui a putut părăsi spitalul, el a fost prezentat restului echipei şi a fost ales ca mascotă pentru un meci din august 2023.

Gui a câştigat, de asemenea, afecţiunea fanilor din întreaga ţară, inclusiv a celor de la marile rivale ale lui Vasco, Flamengo şi Fluminense.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere Semnificația temei alese Ransomware este un tip de malware care criptează fișierele unui utilizator, solicitând o răscumpărare pentru decriptare. De-a lungul ultimei decade,...

Geografie

Introducere România, cu peisajele sale pitorești și biodiversitatea sa bogată, este țara în care natura vorbește, iar izvoarele sale sunt adevărate povești de frumusețe...

Limba si literatura romana

Introducere Tema iubirii și a despărțirii a fost dintotdeauna un subiect recurent în literatura universală, dar în special în literatura română, unde scriitori precum...

Sanatate

Colagenul este o proteină esențială în organismul nostru, având un rol fundamental în menținerea sănătății pielii, oaselor, articulațiilor și altor țesuturi. În ultimele decenii,...