Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Gabriel Tamaş şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist: O zi cam tristă pentru mine / Psihic nu mai pot să joc / N-am fost un neica nimeni sau un alcoolist

tamas

Fostul internaţional Gabriel Tamaş şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist, el declarând, vineri, într-o conferinţă de presă că fizic ar putea să mai continue, dar psihic nu mai poate. “N-am fost un neica nimeni sau un alcoolist”, a menţionat el.

 “Azi e o zi cam tristă pentru mine. Când eşti în fotbal de-o viaţă întreagă este foarte dificil să te desparţi de lucrul pe care-l iubeşti cel mai mult. Dar vine şi ziua asta, de despărţire. Voi continua să stau lângă fotbal, să ajut fotbalul cum văd eu, cum pot. Mă simt foarte bine, dar am decis că psihic nu mai pot să joc fotbal. Fizic aş putea să joc încă vreo 5-6 ani. Dar eu fiind un rebel sunt şi un băiat emotiv şi pun totul la suflet. Când ajungi la o vârstă şi într-o perioadă a vieţii când te duci acasă şi te gândeşti ce n-ai făcut bine, de ce asta, de ce asta din cauza fotbalului, atunci e greu să mai continui. Eu n-am făcut fotbalul dintr-o necesitate, l-am făcut până la urmă şi din necesitatea banilor, eu l-am făcut prin plăcerea de a juca fotbal. De-asta am şi continuat. Jucând şi la echipa naţională, jucând unde am jucat, inclusiv în cele mai bune campionate din lume, Anglia şi Spania, cred că am făcut ceva cu cariera mea de fotbalist, n-am fost un neica nimeni sau un alcoolist, cum mă credeţi voi sau cine mă crede”, a spus Tamaş.

“Le mulţumesc mamei mele şi soţiei, au îndurat foarte multe… La câte articole despre mine şi câte prostioare am făcut.. Nimeni nu e perfect. Îi spun şi fiicei mele să se mândrească cu tatăl ei, nu ştiu în viitorul apropiat dacă va mai fi un jucător care să bifeze atâtea echipe câte am bifat eu. Retragerea mea nu vine după vreo ceartă cu domnul Lincar sa cu domnul Tănase, care au fost extraordinari cu mine”, a adăugat el.

Gabriel Tamaş, în vârstă de 39 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru 20 de echipe, ultima dată la Concordia Chiajna. El a activat, între altele, la Galatasaray, Dinamo, CFR Cluj, Watford, Hapoel Haifa, Celta Vigo, Cardiff City, Auxerre şi Spartak Moscova.

Pentru echipa naţională, Tamaş a jucat în 67 de meciuri în perioada 2003-2018 şi a înscris trei goluri.

Are în palmares trofee obţinute cu Dinamo, Steaua şi Hapoel Haifa.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Echipa ilfoveană FC Voluntari a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-0, formaţia Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului. FC Voluntari...

Sport

Sâmbătă s-au disputat ultimele două partide din sezonul regulat al Ligii Naţionale la baschet masculin. Rezultatele au definitivat tabloul din play-off, turul I, precum...

Sport

Echipa de volei masculin Rapid Bucureşti a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, cu formaţia Corona Braşov, scor 2-3, în primul meci din semifinalele Diviziei...

Sport

Aproximativ o sută de studenţi au manifestat sâmbătă pe străzile Parisului împotriva rechiziţionării spaţiilor lor de cazare pentru Jocurile Olimpice din 2024, care vor...

Sport

Campioana Arcada Galaţi a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Dinamo Bucureşti, scor 3-1, în primul meci din semifinalele Diviziei A. Scorul pe seturi...

Articole recomandate