Fotbalistul Fredrik Gulbrandsen, legitimat la Adana Demirspor, a acuzat liga turcă pentru amânarea cu doar o săptămână a meciurilor după cutremurul devastator de luni. El a povestit cum a trăit cutremurul, menţionând că a fost sigur că va muri şi că acum este traumatizat şi nu îşi imaginează cum ar putea juca peste o săptămână.
“De când a avut loc cutremurul sunt în stare de şoc şi mă gândesc la ce să spun despre situaţia actuală. Nu am cuvinte să descriu cât de îngrozit am fost în 6 februarie, când cutremurul a lovit Adana. Dormeam la ultimul etaj al apartamentului în care locuiesc, care are 15 etaje. Eram sigur că pentru mine este sfârşitul. Când mă târam pe podea încercând să cobor pentru a ieşi din clădire, eram sigur că podeaua de sub mine se va prăbuşi. Încă nu înţeleg cum se face că acea clădire încă este în picioare. Mişcarea a fost atât de puternică, încât m-am simţit ca într-o barcă prinsă într-o furtună mare. Când am ieşit am văzut oameni ieşind în fugă din clădirile lor, îngroziţi. Am fost foarte foarte norocos. Nu îmi pot imagina cum se simt acum cei care i-au pierdut pe cei iubiţi, atât de mulţi oameni. Sunt cu sufletul alături de ei şi mă rog pentru ei”, a notat jucătorul.
“Simt că trebuie să spun ceva. Doar pentru ca oamenii să înţeleagă puţin, chiar dacă mă gândesc că este imposibil dacă nu ai fost acolo şi nu ai trăit ce a fost. Sunt mii de oameni fie morţi, fie care aşteaptă să fie găsiţi, sub ruinele multor oraşe din Turcia şi Siria.
Superliga turcă a decis amânarea meciurilor cu o săptămână! O săptămână!!
Nu reuşesc să înţeleg cum am putea noi să jucăm fotbal în timp ce atât de mulţi oameni luptă pentru vieţile lor în zona afectată de cutremur.
Încă îmi vin în minte imagini din noaptea aceea, sunt cel puţin traumatizat”, a adăugat el.
Pe Gulbrandsen îl consolează faptul că logodnica sa nu a trăit aceeaşi traumă.
“Din fericire eram singur în apartament, logodnica mea nu era acolo. Şi îmi pare bine că nu a fost acolo ca să trăiască tot ce am trăit eu. Primul meu gând când am ajuns să fiu în siguranţă a fost că vreau să fiu cu familia mea, care era la 1000 de mile distanţă.
Scriu asta pentru că se pare că oamenii care decid nu înţeleg cât de traumatizantă a fost această experienţă pentru atât de mulţi oamaeni. Chiar dacă au supravieţuit.
Sunt acum atât de mulţi oameni, inclusiv eu, care nu ştiu dacă sunt sigure pentru a trăi acolo clădirile lor sau dacă vor mai putea păşi vreodată în locuinţele lor.
Pot fi probleme care nu se văd şi ce se întâmplă dacă vine încă o replică puternică? Vor rămâne în picioare clădirile?
Există multă nesiguranţă cu privire la întreaga situaţie.
Nu ştiu exact ce vreau scriind asta, dar cred că doar aveam nevoie să îmi împărtăşesc gândurile, să îmi spun părerea pentru mine şi pentru alţii.
Iubesc fotbalul şi este cea mai mare pasiune a mea, este foarte important pentru mine, dar viaţa este mai importantă”, a conchis jucătorul.
–
