Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Fotbalistul Oleksandr Zincenko ar lupta în Ucraina dacă ar fi chemat să o facă

tw zincenko


Fotbalistul echipei Arsenal, Oleksandr Zincenko, a declarat că ar părăsi Marea Britanie pentru a lupta în Ucraina dacă ar fi chemat să o facă.


Jucătorul în vârstă de 27 de ani a declarat pentru BBC Newsnight că a donat aproximativ 1 milion de lire sterline pentru a ajuta oamenii din ţara sa natală de când Rusia a invadat Ucraina în 2022.

El a spus că Ucraina a devenit un „scut” pentru Europa şi a cerut mai mult sprijin.

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a promulgat un proiect de lege care reduce vârsta de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani. Acest lucru ar permite ţării să cheme mai mulţi oameni pentru a-şi reface rezervele şi vine după ce Zelenski a declarat în decembrie că ţara ar avea nevoie de mobilizarea a încă 500.000 de soldaţi.

BBC Newsnight l-a întrebat pe fotbalist dacă ar răspunde la o chemare la luptă, dacă ar vedea mai multă importanţă în asta decât să rămână să joace fotbal în Premier League.

„Cred că răspunsul este clar. M-aş duce [să lupt]”, a spus el.

Jucătorul a adăugat că are foşti colegi de şcoală care luptă pe front.

„Este greu de înţeles că, în urmă cu puţin timp, am fost în aceeaşi şcoală, ne jucam în curte sau pe terenul de fotbal, iar acum ei trebuie să ne apere ţara”, a spus el. „Şi, sincer, este greu de acceptat acest lucru, dar este ceea ce este. Nu putem renunţa”.

Zincenko a precizat că situaţia din ţară este „super dură”, dar că el şi familia sa sunt „mândri de preşedinte”.

„Ştiu că poate unii oameni ar putea crede că este mult mai uşor… pentru mine să fiu aici [la Londra] decât să fiu acolo [în Ucraina]. Sper cu adevărat că acest război se va încheia în curând”, a spus el.

Fundaşul echipei Arsenal şi-a început cariera la formaţia rusă Ufa, în 2016, şi a declarat că nu mai vorbeşte cu prietenii sau foştii săi coechipieri care se află în Rusia.

„De la invazie foarte puţini [mi-au trimis] mesaje, dar am încetat orice comunicare din februarie 2022. Mi-au trimis câteva mesaje şi nu pot să-i învinovăţesc pentru că nu este vina lor”, a spus el.

„Nu pot să le spun: „Băieţi, protestaţi afară şi toate lucrurile astea”, pentru că ştiu că pot ajunge la închisoare. Dar am o întrebare pentru oamenii din Rusia – cum puteţi trăi în ţara în care nu aveţi deloc libertate de exprimare?”.

El a menţionat că ruşii obişnuiau să-i numească pe ucraineni „fraţii” şi „surorile” lor, dar invazia le-a arătat „tuturor ucrainenilor că nu mai pot fi prieteni cu ei”.

„Nu vom uita niciodată ceea ce ne-au făcut nouă, poporului nostru”, a spus el. „Şi asta îi voi învăţa şi pe copiii mei. Şi copiii mei îi vor învăţa pe copiii lor. Acest lucru nu este acceptabil”.

În februarie, preşedintele Zelenski a declarat că 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în timpul invaziei la scară largă a Rusiei şi că zeci de mii de civili au murit în zonele din ţară ocupate de Rusia.

În primele zile ale invaziei, Zincenko a declarat că a trimis bani pentru a ajuta refugiaţii din Ucraina, iar donaţiile sale s-au ridicat la peste 1 milion de lire sterline.

El a adăugat că ştie de sute de copii ai căror părinţi au murit în război.

„Care este datoria mea acum? Cum pot să ajut cât pot de mult ţara mea, oamenii mei, acolo şi toate aceste lucruri? Nu pot fi mai mândru decât sunt acum că sunt ucrainean. Am un vis că acest război se va încheia foarte, foarte curând şi că vom putea reconstrui Ucraina noastră aşa cum ne dorim cu adevărat [să o facem].”

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Jucătorii de para-tenis de masă Camelia Ioana Roxana Ciripan şi Bobi Simion, multiplu medaliaţi internaţional, au fost confirmaţi de federaţia internaţională de profil şi...

Sport

Kai Havertz, care a marcat din penalti în victoria cu 5-1 a Germaniei în faţa Scoţiei, vineri seara, în meciul de deschidere al Euro...

Sport

Fundaşul Mats Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri jucate în două perioade petrecute la clubul german, relatează bbc.com. Jucătorul în...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Sport

Clubul CFR Cluj a anunţat, vineri, că Laurenţiu Rus a revenit la gruparea clujeană, de această dată în calitate de antrenor secund. “Suntem bucuroşi...

Articole recomandate

Sport

Kai Havertz, care a marcat din penalti în victoria cu 5-1 a Germaniei în faţa Scoţiei, vineri seara, în meciul de deschidere al Euro...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Sport

Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania – Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin....

Muzica

Florin Salam i-a transmis un mesaj lui Babasha, după ce manelistul a fost huiduit în prima seară de concert Coldplay. Toată lumea îl cunoaște...