Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Fotbal: Cel de-al doilea proces al lui Benjamin Mendy intră luni în faza finală. Cu ce acuzaţii se confruntă fotbalistul francez

twitter


Cel de-al doilea proces al lui Benjamin Mendy intră luni în faza finală la Chester Crown Court, odată cu audierea fundaşului francez.


Procesul se referă la două infracţiuni sexuale – tentativă de viol şi viol, care ar fi avut loc la domiciliul său în 2018 şi, respectiv, 2020 – de care rămâne acuzat în Anglia. Mendy ar trebui să fie audiat mai întâi de procurorul Benjamin Aina.

Acesta din urmă a fost până acum mai puţin ofensiv în declaraţiile sale decât predecesorul său în primul proces, Timothy Cray, care l-a descris pe campionul mondial din 2018 drept un „prădător”.

Dar, chiar dacă a fost prudent, Aina, prin analiza sa meticuloasă a diferitelor mărturii care au împânzit audierea, a subliniat în mod constant coerenţa relatărilor celor două denunţătoare, scrie AFP.

În vârstă de 28 de ani, fotbalistul suspendat de mai mult de un an de Manchester City era judecat din august 2022 la tribunalul din Chester. Acuzat de şapte violuri, o tentativă de viol şi o agresiune sexuală, el risca o condamnare la închisoare pe viaţă. El a fost achitat de şase violuri şi o agresiune sexuală, de către un juriu, la finalul unui proces în Marea Britanie, în ianuarie.

 

 

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

EHF a anunţat, miercuri, datele şi orele de desfăşurare ale dublei Dinamo Bucureşti – Skjern Handbold, din sferturile de finală ale European League. Manşa...

Sport

În pofida creşterii cifrei de afaceri, clubul englez Tottenham, la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat miercuri că a început discuţii cu „potenţiali...

Sport

Clubul Trabzonspor a primit o sancţiune de şase meciuri cu porţile închise, după ce în luna martie au izbucnit violenţe pe terenul de joc...

Sport

FIFA a anunţat, miercuri, arbitrii pentru turneul olimpic de fotbal de la Paris. Pe listă se află un singur român, Ovidu Haţegan, care a...

Sport

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, miercuri, penalizarea tehnicianului Dorinel Munteanu cu 4.500 de lei pentru o aluzie rasistă despre suporterii Rapidului....

Articole recomandate

Sport

EHF a anunţat, miercuri, datele şi orele de desfăşurare ale dublei Dinamo Bucureşti – Skjern Handbold, din sferturile de finală ale European League. Manşa...

Sport

Turneul WTA 1000 de la Wuhan revine în calendarul tenisului feminin pentru prima dată după 2019, organizatorii anunţând că va avea loc în oraşul...

Sport

Echipele Paris Basketball şi JL Bourg vor disputa finala BKT EuroCup, în sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”. Campioana U BT Cluj s-a...

Sport

Echipa engleză Arsenal Londra a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Luton Town, într-un meci al etapei a 31-a din Premier...