Fostul antrenor al echipei spaniole de fotbal feminin, Jorge Vilda, a negat marţi, în faţa instanţei, că ar fi făcut presiuni asupra jucătoarei Jenni Hermoso pentru a minimiza sărutul forţat al fostului preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales.
Audiaţi în calitate de inculpaţi, Vilda şi directorul de marketing al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) au negat în faţa magistratului însărcinat cu ancheta că ar fi exercitat presiuni asupra lui Jenni Hermoso sau a fratelui său, au declarat pentru AFP surse judiciare.
Luis Rubiales, care a demisionat din funcţie la 10 septembrie, a fost acuzat în acest caz de „agresiune sexuală”, precum şi de „constrângere”, ca urmare a acuzaţiilor de presiuni aduse de jucătoare împotriva fostului selecţioner spaniol şi a anturajului său.
Prieten apropiat al lui Rubiales, Vilda a fost demis de Federaţia Spaniolă de Fotbal la începutul lunii septembrie, la puţin peste două săptămâni după ce a câştigat Cupa Mondială cu La Roja, la 20 august.
Alexia Putellas, de două ori câştigătoare a Balonului de Aur, şi colegele sale din echipa „Roja”, Irene Paredes şi Misa Rodríguez, care au depus mărturie în faţa judecătorului săptămâna trecută, confirmaseră existenţa unor presiuni asupra lui Hermoso şi a apropiaţilor acesteia.
Rubiales a susţinut întotdeauna că sărutul pe gură dat lui Hermoso la festiviatea de premiere dup= câştigarea titlului fost consimţit.
Scandalul a dus la o mişcare de protest din partea jucătoarelor spaniole, care au cerut schimbări din partea Federaţiei şi au ameninţat că nu vor mai juca pentru echipa naţională.
În cele din urmă, s-a ajuns la un acord la 20 septembrie, datorită intervenţiei guvernului spaniol, în baza căruia Federaţia s-a angajat să pună în aplicare schimbările cerute.
–