Connect with us

Hi, what are you looking for?

Muzica

Florin Salam, supărat în fața secției de poliție unde trebuie să se prezinte periodic: „Sunt oameni care îmi vor răul”. Manelistul, acuzat de înșelăciune, e sub control judiciar • Știri București

florin salam scaled


Manelistul Florin Salam a ajuns din nou la secția de poliție, de data aceasta pentru a semna măsura controlului judiciar impus în dosarul în care este acuzat de înșelăciune.

Cântărețul a susținut în fața presei că cineva vrea să îi facă rău și să îl țină departe de scenă.

Florin Salam, acuzat că a încasat sume mari de bani pentru prestații la care nu s-a mai prezentat

Florin Salam a mers în această dimineață la Secția de Poliție Nr. 2 din Capitală pentru a semna măsura controlului judiciar impus în dosarul în care este acuzat de înșelăciune.

Potrivit Art. 215 din Legea 135/2010, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Potrivit A3 CNN, manelistul a declarat, în fața jurnaliștilor de la fața locului, că el bănuiește că există cineva care vrea să îi facă rău:

(…) Sunt oameni care trebuiau să-și primească banii, de bunăvoie și au fost contra, au vrut mai mult.

Credeți-mă din suflet, sunt oameni care vor să facă o grămadă de șmecherii din astea, să îmi facă mie rău. Nu știu de ce vor să mă țină departe de scenă. Domnii avocați trebuie să-mi afle neapărat despre ce e vorba și atunci să lumă niște măsuri și să vă țin la curent. Nu este bine deloc ce se întâmplă. E cineva din branșă care face rău.

Pe data de 14 martie, cântărețul Florin Salam a fost ridicat de acasă și dus la secția de poliție, după ce pe numele său au fost depuse trei plângeri.

Conform sursei citate, plângerile au fost depuse la Secția 2 Poliție, după ce manelistul ar fi primit sume mari de bani, ca avans, de la mai multe persoane, astfel: 3.000 de euro, 10.000 de euro, respectiv 25.000 de lei.

Salam ar fi avut și doi complici, persoane apropiate lui.

Persoanele care au depus plângerile au sesizat faptul că ar fi plătit anumite sume de bani unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi înapoiat banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024.

Ulterior, după 24 de ore, cântărețul a fost eliberat din arest și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fără interdicția de a părăsi țara, pe motiv că are concerte de susținut.

Te-ar putea interesa și:

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Sport

Echipa spaniolă FC Sevilla a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Mallorca, în etapa a 32-a din Serie A. Andaluzii au...

Sport

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, locul 4 mondial, s-a calificat, marţi, pentru prima oară în carieră, în semifinale la Australian Open. Sinner a...

Sport

Madridul va înlocui Barcelona ca gazdă a Marelui Premiu al Spaniei din 2026. Cursa se va desfăşura pe un nou circuit de 5,47 kilometri...

Muzica

Fratele lui Costel Corduneanu nu se împacă deloc cu absența celui supranumit Regele Manelelor de la priveghi. articolul continua dupa recomandari La căpâtâiul lui...