Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Filmări în opt ţări, 160 de ore de material video: FRF prezintă cifre spectaculoase despre filmul “În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”

inima nationalei frfro


Povestea calificării tricolorilor la EURO 2024, din 17 mai în cinematografele din toată ţara, distribuită de Forum Film, propune o perspectivă unică şi autentică asupra călătoriei echipei naţionale spre turneul final din Germania.


Acces fără precedent pentru suporteri în culisele antrenamentelor şi meciurilor, secretele momentelor-cheie care au bucurat milioane de români, emoţii, sacrificii, încordare şi sărbătoarea finală. Toate sunt parte din filmul „În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, notează frf.ro.

Iată câteva cifre spectaculoase despre acest proiect în premieră pentru sportul românesc:

160 de ore de material video la baza filmului

„În inima Naţionalei – Din vestiar până în Germania” este povestea nefardată a drumului parcurs de tricolori de la startul preliminariilor EURO 2024 până la obţinerea calificării la turneul final.

Aşadar, spectatorii vor descoperi cele mai interesante momente din aproape 1.000 de minute de video reprezentând cele 10 partide disputate de România în 2023, imagini în exclusivitate din vestiarul şi din cantonamentul tricolorilor, interviuri speciale şi multe alte surprize!

Per total, 160 de ore de material video din care s-a realizat filmul.

Filmări realizate în 8 ţări

Dincolo de ţările acoperite prin filmările realizate pe parcursul preliminariilor, Andorra, Kosovo, Elveţia şi Ungaria, unde am jucat contra reprezentativelor din Belarus şi Israel, echipa de producţie a filmului a realizat interviuri şi alte filmări cu jucătorii atât pe teritoriul României, cât şi în Italia, Arabia Saudită şi Spania, la cluburile unde activează o parte dintre ei.

Sunt 8 ţări de pe două continente în care s-a filmat parcursul tricolorilor spre EURO 2024.

22 de interviuri speciale

O componentă specială a filmului o reprezintă interviurile filmate cu minimum 4 camere fiecare şi în care sunt protagonişti fotbaliştii tricolori, membrii staff-ului echipei naţionale, jurnaliştii care au urmărit îndeaproape parcursul României în preliminarii.

Nu mai puţin de 22 de interviuri care potenţează proiectul şi oferă românilor o perspectivă amplă asupra tuturor trăirilor şi momentelor din spatele sărbătorii trăite împreună!

100 de ore de filmări din culisele tricolorilor

Pentru prima oară camera video a intrat cu adevărat în culisele unei echipei naţionale şi împărtăşeşte acum publicului radiografia elocventă a vieţii din spatele gazonului şi a meciurilor.

Sunt peste 100 de ore de filmări din cantonamentele echipei naţionale, din timpul antrenamentelor, al deplasărilor în străinătate, totul pas cu pas şi etapă cu etapă documentat! În plus, 4 ore de imagini chiar din vestiarul tricolorilor, dinaintea meciurilor, din pauze şi de la finalul acestora.

21 specialişti în producţie

Dincolo de munca regizorală a lui Remus Achim, un veritabil lot de profesionişti a contribuit la realizarea producţie. Este vorba de 7 specialişti video care au realizat filmările propriu-zise, 3 editori video, 4 documentarişti şi specialişti în comunicare, 2 coordonatori pentru sonorizare, 2 scenarişti şi alţi 2 pentru colorizarea filmului.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Caeleb Dressel, de şapte ori campion olimpic, îşi va apăra titlul la 50 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară,...

Sport

Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a anunţat, sâmbătă, prelungirea contractului cu pivotul brazilian Tamires Morena de Araujo. În vârstă de 30 de ani,...

Sport

„Ambele echipe au obţinut punctul pe care şi l-au dorit. Aşa au abordat jocul”, a declarat fostul internaţional olandez Pierre van Hooijdonk (46 de...

Sport

Fanii români s-au strâns la Koln, sâmbătă, la prânz, unde naţionala României întâlneşte Belgia, în grupa E de la Euro-2024, de la ora 22.00....

Sport

Cele 26 de tricouri folosite de jucătorii croaţiei în primul meci al Euro-2024 împotriva Spaniei (0-3, 15 iunie) s-au vândut la licitaţie pentru suma...

Articole recomandate

Sport

„Ambele echipe au obţinut punctul pe care şi l-au dorit. Aşa au abordat jocul”, a declarat fostul internaţional olandez Pierre van Hooijdonk (46 de...

Sport

Fanii români s-au strâns la Koln, sâmbătă, la prânz, unde naţionala României întâlneşte Belgia, în grupa E de la Euro-2024, de la ora 22.00....

Sport

Fostul sportiv Răzvan Florea a devenit, vineri, membru al Comisiei Tehnice de Ape Deschise din cadrul European Aquatics, a anunţat Federaţia Română de Nataţie...

Muzica

Roxana Dobre a dezvăluit ce face Florin Salam, după ce a fost implicat în diverse scandaluri. Roxana Dobre și-a făcut apariția pentru prima dată...