Clubul spaniol FC Barcelona a oficializat vineri împumuturile jucătorilor Ansu Fati şi Clement Lenglet la cluburile engleze Brighton, respectiv Aston Villa.
Mijlocaşul spaniol Ansu Fati (20 de ani) va juca în următorul sezon la gruparea engleză din Premier League, Brighton, antrenată de fostul fotbalist de la CFR Cluj, Roberto de Zerbi. Fati a fost împrumutat până la 30 iunie 2024, fără opţiune de transfer definitiv sau prelungire a împrumutului.
Joining our journey. @ANSUFATI pic.twitter.com/Px58OeGheG
— Brighton & Hove Albion (@OfficialBHAFC) September 1, 2023
Antrenorul de Zerbi a confirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că Fati nu va debuta la Brighton în meciul de sâmbătă, cu Newcastle.
Al doilea jucător împrumutat de FC Barcelona în Premier League este fundaşul francez Clement Lenglet (28 de ani), care va juca la Aston Villa în anul următor. El a fost împrumutat în aceleaşi condiţii ca şi Ansu Fati, fără opţiune de cumpărare. Lenglet se află la al doilea sezon consecutiv în care este împrumutat de gruparea catalană la cluburi din Anglia, în 2022-2023 el evoluând pentru Tottenham Hotspur.
–