Impasul dintre sistemul juridic brazilian și platforma de mesagerie WhatsApp continuă, după ce un judecător din Rio de Janeiro a ordonat tuturor firmelor de telefonie să blocheze aplicatia incepand de marțea viitoare. Asta in ciuda faptului ca WhatsApp susține ca are peste 100 de milioane de utilizatori din țară.
În timp ce judecătorul Daniela Barbosa a refuzat să publice motivele deciziei în întregime, ea precizeaza ca ordinul va fi suspendat numai atunci când instanțele vor obține acces la mesajele utilizatorilor.
Anchetatorii brazilieni doresc mesajele utilizatorilor; WhatsApp spune că nu le poate preda, deoarece acestea sunt criptate când sunt expediate, nu sunt stocate și, prin urmare, nu pot fi reproduse.

Cel mai recent ordin cuprinde Telefonica Brasil, Claro (deținută de América Móvil), TIM, Oi, și Nextel. Fiecare dintre ele s-ar confrunta cu amenzi zilnice pentru nerespectare de 50.000 Reali Brazilieni (15.375 $ US) .
În speranța de a contracara decizia judecătorului Barbosa, ziarul local O Globo raporteaza ca WhatsApp a solicitat o acțiune de încetare împotriva executării acestuia. Actiunea este dezbatuta la judecatorie.
Deciziile repetate ale sistemul judiciar al țării de blocare a aplicatiei au frustrat, de asemenea, si biroul avocatului general din Brazilia, care precizeaza ca deciziile interpreteaza gresit legea internetului din 2014, Civil Marco Internet. Dezacordul în curs de desfășurare dintre investigatori și WhatsApp a văzut deja blocaje impuse în decembrie 2015 și mai 2016, precum și arestarea unui director executiv local al Facebook, în luna martie.
