Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Edi Iordănescu: Aveam nevoie de această victoria. După ratarea penaltiului mi-a fost teamă să nu ne cutremurăm emoţional

fb echipa nationala


Selecţionerul Edward Iordănescu şi-a felicitat jucătorii pentru victoria cu Kosovo, scor 2-0, în preliminariile Euro-2024, şi a recunoscut că la ratarea penaltiului de către Nicolae Stanciu i-a fost teamă ca tricolorii să nu se „cutremure emoţional”.


„Aveam nevoie mare de această victorie. Aş dedica victoria fanilor, şi în mod special celor care au fost sâmbătă şi nu le-am putut oferi victoria. Felicit echipa, băieţii, au artat caracter mult şi inimă mare. Sunt trei puncte mari. O parte importantă dintre cei care au fost în peluză ne-au urmat peste tot, de mulţi ani. Dar îi rog să ne susţină, avem nevoie de ei, doar braţ la braţ, putem merge la European. Ne chinuim, tragem, şi azi au fost elemente bune şi mai puţin bune, dar echipa a arătat caracter şi personalitate şi să treacă peste obstacole. Noi când am făcut egal în Kosovo am fost condamnaţi, dar Elveţia nu a reuşit să câştige în Kosovo. La ratarea lui Stanciu am avut teama, deşi nu îmi place cuvântul teamă, să nu ne curemurăm emoţional. Mergem înainte, peste doar trei săptămâni ne pregătim iar de meciuri”, a declarat Iordănescu la Antena 1.

România a învins Kosovo, scor 2-0, marţi seară, pe Arena Naţională, în grupa I de calificare la Euro-2024. Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torţelor şi scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute. Golurile au fost marcate de Nicolae Stanciu (83) şi Valentin Mihăilă (90+3).

 

 

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Tehnologie

WhatsApp a devenit una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie din lume. Indiferent că vrei să comunici cu prietenii, familia sau colegii de...

Medicina

Introducere Tema lupului, o afecțiune autoimună complexă, este deosebit de relevantă în contextul medicinei moderne și al sănătății publice, având un impact semnificativ asupra...

Tehnologie

În zilele noastre, internetul a devenit esențial pentru traiul nostru zilnic. Fie că lucrăm de acasă, ne informăm, ne distrăm sau comunicăm cu cei...

Tehnologie

În era digitală, un PC performant este esențial pentru a face față cerințelor zilnice. Indiferent dacă îl folosești pentru muncă, studii sau pentru distracție,...