Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Donnarumma şi partenera sa, legaţi şi jefuiţi în locuinţa lor din Paris

donnarumma


Internaţionalul italian al echipei Paris Saint-Germain, Gianluigi Donnarumma, şi partenera sa au fost legaţi şi jefuiţi în locuinţa lor din Paris, relatează bbc.com.


Cei doi au legaţi de câteva persoane şi apoi au fost jefuiţi, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru presa franceză. Ei au reuşit apoi să fugă la un hotel din apropiere.

Alarma a fost dată de personalul hotelului, iar cuplul a fost dus la spital.

„S-a deschis o anchetă sub acuzaţia de jaf armat în grup organizat şi violenţă agravată în urma evenimentelor care au avut loc în cursul nopţii la locuinţa domnului Donnarumma”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Parchetului din Paris.

Conform unor informaţii neconfirmate de pe site-ul de ştiri Actu17, atacatorii au sustras bijuterii, ceasuri şi articole de piele de lux în valoare de până la 500.000 de euro (430.000 de lire sterline).

Fotbalistul a fost rănit uşor, în timp ce partenera sa, fotomodelul Alessia Elefante, a scăpat nevătămată, au declarat surse pentru Agenţia France Presse.

Într-un comunicat, agentul său a declarat că Gianluigi Donnarumma, în vârstă de 24 de ani, şi partenera sa „sunt în stare de şoc pentru ceea ce s-a întâmplat, dar se simt bine în aceste circumstanţe teribile”.

Parchetul a declarat că unitatea specială a poliţiei franceze BRB, care se ocupă de jafuri armate şi spargeri, a început o anchetă.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Echipa germană Bayern Munchen a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 8-0, formaţia Darmstadt, în etapa a 9-a din Bundesliga. Toate golurile s-au înscris...

Sport

Echipa engleză Bournemouth a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Burnley, în etapa a 10-a din Premier League. La Bournemouth a debutat...

Sport

Echipa spaniolă Real Madrid s-a impus sâmbătă în „El Clasico”, învingând cu scorul de 2-1, în deplasare, formaţia FC Barcelona, în etapa a 11-a...

Sport

Într-o reeditare a finalei din sezonul trecut, campioana Arcada Galaţi a învins sâmbătă, pe teren propriu, vicecampioana Steaua Bucureşti, scor 3-2, în meci contând...

Sport

Echipa italiană Parma a învins sâmbătă, în deplasare, scor 3-1, formaţia Ascoli, în etapa a 11-a din Serie B. Dennis Man a marcat de...

Articole recomandate

Sport

Echipa germană Bayern Munchen a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 8-0, formaţia Darmstadt, în etapa a 9-a din Bundesliga. Toate golurile s-au înscris...

Sport

Echipa engleză Bournemouth a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Burnley, în etapa a 10-a din Premier League. La Bournemouth a debutat...

Istorie

Echipa spaniolă Real Madrid s-a impus sâmbătă în „El Clasico”, învingând cu scorul de 2-1, în deplasare, formaţia FC Barcelona, în etapa a 11-a...

Multimedia

Echipa spaniolă Real Madrid s-a impus sâmbătă în „El Clasico”, învingând cu scorul de 2-1, în deplasare, formaţia FC Barcelona, în etapa a 11-a...