Absenţa îndelungată a lui Novak Djokovici de pe terenul de tenis, la începutul anului trecut, după ce a fost deportat din Australia, l-a ajutat să „obţină nişte rezultate grozave”, a afrmat sârbul, într-o conferinţă de presă, sâmbătă, înainte de Australian Open 2023, relatează CNN.
Djokovici a jucat doar două turnee în primele patru luni ale anului 2022, din cauza deciziei sale de a nu se vaccina împotriva Covid-19 şi a nerespectării regulilor de călătorie din unele ţări care găzduiesc turnee.
Acest timp liber i-a permis totuşi să petreacă mai mult timp antrenându-se.
„Faptul că nu am jucat câteva luni la începutul anului trecut mi-a permis să îmi strâng echipa şi să lucrez la corpul meu, la loviturile mele, ceea ce m-a ajutat ulterior să obţin rezultate grozave”, a spus el.
În 2022, Djokovici a câştigat al patrulea titlu consecutiv la Wimbledon, dar şi Turneul Campionilor pentru a şasea oară, iar în 2023 s-a impus la Adelaide International.
Djokovici îşi propune să câştige al 10-lea titlu de la Australian Open şi, mai important, să egaleze recordul de 22 de titluri de Grand Slam – deţinut în prezent de Rafael Nadal.
„De aceea continui să joc tenis profesionist, să joc în competiţii, pentru că vreau să fiu cel mai bun, vreau să câştig cele mai mari turnee din lume”, a spus el.
„Sunt patru Grand Slam-uri, care, din punct de vedere istoric, au fost cele mai mari evenimente din sportul nostru. Este, de asemenea, unul dintre cele mai mari motive pentru care aşteptam cu nerăbdare să mă întorc în Australia: din cauza recordului meu aici. Îmi place foarte mult să joc în Rod Laver Arena, în special sesiunile de noapte. Am avut multe succese care sper să continue anul acesta”, a adăugat el.
Deşi Djokovici a suferit o accidentate în semifinale la Adelaide International săptămâna trecută şi, prin urmare, „este puţin mai precaut”, el spune că „că nu este motiv de preocupare majoră”.
„Sunt într-o formă foarte bună”, a adăugat el. „Am încheiat anul în cel mai bun mod posibil şi am continuat această formă în Adelaide. Îmi place felul în care am jucat acolo. Am învins câţiva jucători foarte buni, mai ales în ultimele meciuri ale turneului. Îmi plac şansele mele. Întotdeauna îmi plac şansele mele”, a menţionat sârbul.
Djokovici îşi va începe parcursul de la Australian Open împotriva spaniolului Roberto Carballes Baena, la 17 ianuarie.
–