Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Djokovici, după eliminarea de la Roma: Noua generaţie este deja prezentă

fb novak djokovici


Pentru prima dată în ultimii 19 ani, nici Novak Djokovici şi nici Rafael Nadal, accidentat, nu vor juca în finala de la Roma. Învins miercuri în sferturile de finală cu 6-4, 2-6, 6-2 de Holger Rune, Novak Djokovici a declarat, citat de Reuters, că mult-aşteptata „schimbare de generaţie” a sosit în sfârşit în tenisul masculin, după ce „Big Three”, Roger Federer, Rafael Nadal şi sârbul, au dominat acest sport timp de aproape două decenii.


Novak Djokovici, care a pierdut de două ori la rând în faţa danezului Holger Rune (în finala Masters 1000 de la Paris-Bercy, în noiembrie anul trecut, şi apoi la Roma), a declarat că noua generaţie de jucători, condusă de numărul doi mondial Carlos Alcaraz, reprezintă o gură de aer proaspăt pentru tenis.

„O nouă generaţie este deja aici. Alcaraz (nr. 1 lunea viitoare) joacă un tenis extraordinar. Este bine pentru sportul nostru să avem feţe noi, jucători noi. Spunem de ani de zile că ne putem aştepta să vină acest moment în care vom asista la un fel de schimbare generaţională. Încă încerc să mă agăţ de ei. Încă vreau să continui. Să vedem cât de departe pot să joc”, a spus el.

Djokovici, care s-a accidentat recent la cotul drept, a apelat la fizioterapeut în timpul meciului cu Rune şi a luat un analgezic pentru dureri.

Întrebat dacă Roland Garros (28 mai-11 iunie) va fi cel mai deschis turneu din ultimii ani, Djokovici a zâmbit şi a răspuns: „Depinde dacă Nadal joacă sau nu” (spaniolul îşi va anunţa decizia joi, la ora 16.00, într-o conferinţă de presă). Dar alături de el, Alcaraz, Rune – aceşti băieţi sunt în cursă, sunt favoriţi la câştigarea titlului”.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Sorana Cîrstea, locul 22 WTA, a fost eliminată, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, ea fiind învinsă în două...

Sport

Atacantul danez Rasmus Hojlund s-a accidentat şi va lipsi timp de două sau trei săptămâni din echipa lui ten Hag, a anunţat clubul englez...

Sport

Echipa FC Hermannstadt a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea FCU Craiova, în primul meci al etapei a 27-a din Superligă. Sibienii...

Sport

Fostul pilot brazilian de Formula 1 Wilson Fittipaldi a decedat la Sao Paulo, la vârsta de 80 de ani, a anunţat vineri Confederaţia Braziliană...

Sport

FC Botoşani a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile portarului bosniac Luka Kukic. Kukic a evoluat ultima dată în Uzbekistan, pentru FC Buxoro. CV-ul...

Articole recomandate

Sport

Antrenorul Thomas Tuchel nu crede că el este „singura problemă” la Bayern Munchen şi consideră că îşi poate permite să fie „mai nesăbuit” după...

Sport

Naţionala de handbal feminin a României are programată sâmbătă, la Bistriţa, reunirea în vederea disputării meciului cu Croaţia, al treilea din preliminariile CE2024. Este...

Sport

Transportat la spital sâmbătă seara, după meciul din Ligue 2 dintre Bordeaux şi Guingamp (1-0), atacantul Alberth Elis a fost operat în cursul nopţii...

Sport

Atletico Madrid nu a reuşit decât o remiză, sâmbătă, în deplasare la Almeria, scor 2-2. Diego Simeone a explicat ironic de ce madrilenii au...