Salina Turda, una dintre cele mai spectaculoase saline din țară, se va extinde cu peste 10.000 de metri pătrați. Noua zonă va avea alei suspendate, cinci lifturi panoramice și un râu artificial, iar investiția va depăși 25 de milioane de euro.
Spațiul care urmează să fie amenajat va deveni ca un decor science-fiction, și are o vechime de aproape 300 de ani. Atunci a început exploatarea de sare.
Așa va arăta Mina Iosif, zonă care urmează să fie amenajată și deschisă turiștilor. În cei 10.000 de metri pătrați au fost gândite alei suspendate, zone de agrement cu teren de baschet sau locuri de joacă, dar și un râu artificial. Mai mult, accesul se va face cu ajutorul a cinci lifturi panoramice, care au o capacitate de peste 60 de persoane.
Prin două dintre căile de acces în interiorul minei Iosif, turiștii vor putea coborî cu lifturile panoramice 26 de etaje.
Cristian Matei, primar Turda: „Va fi o construcție care va aduce undeva la 1 milion jumătate de vizitatori pe an. Lucrurile sunt complexe, salina este într-un masiv deluros care are multe izvoare, urmează să mai facem câteva operațiuni pentru a pregăti stratul, suportul minei ca rezistență, dirijarea apei, ca să nu mai ajungă în aceste încăperi.”
Mădălina Craiu, ghid: „Este o mină în formă de clopot, are adâncimea de 115 metri de la suprafață până la bază, momentan se poate vizita doar de la nivelul acestor balcoane.”
Lector dr. Dan Mircea Tamaș, profesor departamentul de geologie UBB Cluj-Napoca: „Aici ce vedeţi cu albastru este sarea și grosimea în zona Salinei Turda, este de 1 kilometru, deci vorbim de grosimi mari, pereţii sunt foarte stabili.”
Anual, peste 600.000 de turiști vizitează Salina Turda. Potrivit autorităților locale, numărul lor ar urma să se dubleze după această extindere.
Turiști: „Este minunat, parcă suntem pe altă planetă! E ceva unic, ceva ce n-am mai văzut niciodată”.
„Atmosfera creată de lumini este impresionantă. Proiectul ingineresc e spectaculos, e uriaș!”
„Am venit la niște prieteni în Zalău și am auzit atâtea despre ea și voiam să vin în fiecare an probabil o să vin.”
Lucrările vor demara la începutul anului viitor și vor dura doi ani, potrivit autorităților locale.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Pro TV
Etichete: sare, salina turda, reorganizare,
Dată publicare:
02-10-2024 20:41
Articol recomandat de sport.ro