Echipa Sepsi OSK a învins joi seara, în deplasare, soor 2-0, echipa bulgară ŢSKA Sofia, într-un meci contând pentru prima manşă din turul al doilea de calificare din Conference League.
Pe Stadionul Bulgarska Armiya, la Sofia, Sepsi a avut ocaziile primei reprize. În minutul 27, la pasa în careu a lui Andres Dumitrescu, Safranko nu a putut ajunge la minge înaintea portarului Busatto, care a reţinut balonul în careul mic. Cosmin Matei a scăpat pe contraatac în minutul 29, dar a intrat în careu, singur cu portarul şi s-a complicat. Marius Ştefănescu a avut şi el două şanse mari, în minutele 41 şi 60, pentru ca în minutul 68 să vină şi golul oaspeţilor. A fost un contraatac la care patru jucători covăsneni – Ştefănescu, Rondon, Roland Varga şi Nicolae Păun au colaborat pentru ca Sepsi să deschidă scorul, după ce Păun i-a furat balonul unui Busatto nesigur. Acelaşi Busatto a greşit decisiv în minutul , când a ieşit cu balonul la picior, Rondon l-a deposedat, i-a pasat lui Roland Varga, iar acesta a şutat cu boltă, de la distanţă, stabilind scorul final. Pe final echipa română a mai trimis de două ori în bară, prin şutul lui Damaşcan (min. 88) şi la lovitura de cap a lui Ninaj (min. 89).
Victorie cu 2-0 pentru Sepsi, care aşteaptă fără mari emoţii returul de săptămâna viitoare, de la Sf. Gheorghe.
ŢSKA SOFIA: Busatto – Mahmutovic, Koch (Sanyang 76), Cordoba – Turitsov, Carreazo, Lindseth (Shopov 76), Vion (Shaghoyan 75) – Heintz – Phaeton, Nazon (Estrada 66). ANTRENOR: Sasha Ilic.
SEPSI: Niczuly – Aganovic (Ninaj 57), D. Ciobotariu, M. Bălaşa, A. Dumitrescu – Alimi, N. Păun – M. Ştefănescu (Damaşcan 84), C. Matei (R. Varga 67), I. Gheorghe (Francisco Junior 84) – Safranko (Rondon 67). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
Cartonaşe galbene: Vion 47, Mahmutovic 71, Shopov 89 / Alimi 26, Ion Gheorghe 38, Niczuly 89, Phaeton 89
Arbitri: Jochem Kamphuis – Roy De Nas, Murat Kücükerbir – Martin Perez (toţi din Ţările de Jos)

–






















































