Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Ciprian Deac la o lună după ce a fost operat: Sunt destul de avansat faţă de ce îmi spuneau doctorii / În acest moment suntem puţin la pământ, dar adevăraţii campioni ştiu să se ridice mereu – VIDEO

ciprian deac captura video


Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, operat în urmă cu o lună la umărul stâng, a declarat că recuperarea decurge mai bine decât estimau medicii şi că este nerăbdător să revină pe teren.


“Mă simt foarte bine, am patru săptămâni de la operaţie. Am început să alerg de câteva zile, să fac şi forţă. Sunt destul de avansat faţă de ce îmi spuneau doctorii, că aveam nevoie de undeva între şapte şi opt săptămâni ca să fiu recuperat. Practic acum pot să spun că sunt undeva la 80-90 la sută refăcut. Aştept să revin cât mai repede pe teren. Nu mai am răbdare. Vreau cât mai repede să fiu în iarbă. Vreau să grăbesc refacerea, dar nici nu vreau să risc”, a spus Deac.

El a precizat că i-a fost foarte greu să urmărescă din afară meciurile echipei sale. “Foarte greu, m-am simţit neputincios. Şi când am avut celelalte accidentări mi-a fost greu, dar nu ca acum. În acest moment un traversăm cea mai bună formă a noastră, suntem puţin la pământ, dar adevăraţii campioni ştiu să se ridice mereu, chiar atunci când sunt căzuţi şi când nu mai crede nimeni în ei. Nu ne este uşor. Trebuie neapărat să ne păstrăm locul trei şi să mergem în cupele europene”, a adăugat Deac.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

AFP, care citează „o sursă apropiată clubului” Al-Ittihad, Karim Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, a cerut să plece „temporar” de la gruparea din...

Sport

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, pe teren propriu, în faţa a 8.212 spectatori, formaţia Energia Trento, scor 88-83 (42-38), în etapa...

Sport

Netflix şi TKO Group Holdings au anunţat marţi că platforma de streaming va difuza programul emblematic ”Raw” al WWE, începând de anul viitor, aceasta...

Sport

Echipa Senegalului a trecut de naţionala statului Guinea, scor 2-0, marţi, în ultima etapă a grupei C de la Cupa Africii pe Naţiuni. Golurile...

Sport

Echipa Palestinei a învins, marţi, cu scorul de 3-0, formaţia statului Hong Kong, în etapa a treia a grupelor la Cupa Asiei pe Naţiuni...

Articole recomandate

Sport

AFP, care citează „o sursă apropiată clubului” Al-Ittihad, Karim Benzema, câştigătorul Balonului de Aur 2022, a cerut să plece „temporar” de la gruparea din...

Sport

Echipa Senegalului a trecut de naţionala statului Guinea, scor 2-0, marţi, în ultima etapă a grupei C de la Cupa Africii pe Naţiuni. Golurile...

Sport

Echipa Palestinei a învins, marţi, cu scorul de 3-0, formaţia statului Hong Kong, în etapa a treia a grupelor la Cupa Asiei pe Naţiuni...

Sport

Schiorul francez Alexis Pinturault a fost operat, marţi, la genunchiul stâng după ce s-a accidentat cursa Super-G de la Wengen, la jumătatea lunii ianuarie....