Citeste mai mult despre:
Adrian Minune Florin Salam,
Adrian Minune a organizat o petrecere grandioasă în cinstea zilei sale de naștere. Artistul a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani, iar la eveniment au fost prezenți mai mulți colegi de breaslă. Toată lumea se întreabă de ce Florin Salam, bunul prieten al manelistului, nu a fost prezent.
Pe Florin Salam și pe Adrian Minune îi leagă o prietenie de câteva decenii. Toată lumea s-a întrebat de ce Salam nu a fost prezent la petrecerea lui Adrian Minune, organizată în cinstea frumoasei vârste pe care a împlinit-o.
S-a aflat de ce Florin Salam nu a fost prezent la petrecerea lui Adrian Minune
Managerul lui Adrian Minune a declarat că Florin Salam a vrut să fie prezent la petrecerea aniversară a manelistului, însă avea de onorat un eveniment la Londra, de la care nu putea lipsi.
„Adrian Minune este foarte iubit. Colegii lui era normal să vină, pentru că Adi Minune a fost unul dintre artiștii care a promovat acest gen de muzică, manele.
Mai puțin 2-3 artiști chiar mari, pentru că au evenimente, de exemplu, cum e Florin Salam, este plecat la Londra, avea eveniment luat și nu a putut. Nu puteam să îl punem pe afiș să mințim oamenii. Din păcate, era cu mare drag lângă noi, dar avea evenimentul luat.
Adi nu a vrut altă zi decât strict ziua lui, care pică luni și marți. Multă lume s-a mirat că de ce facem în timpul săptămânii, nu contează, așa a vrut el de ziua lui. E decizia lui și am respectat-o.”, a declarat Rustem, pentru Wowbiz.ro.
Sursă foto: Instagram/ Facebook