Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Căpitanul Zincenko, după calificarea Ucrainei la Euro-2024: Sunt foarte mândru să fiu ucrainean, să fiu de acelaşi sânge cu cei care acum îşi dau viaţa pentru libertatea noastră

oleksandr zinchenko 2021


Căpitanul reprezentativei Ucrainei, Oleksandr Zincenko, a declarat, marţi seară, că este foarte mândru pentru echipa sa, care a reuşit calificarea la Euro-2024, după victoria, scor 2-1 cu Islanda, din play-off, relatează Reuters.


Calificarea Ucrainei la turneul final Euro 2024 a adus bucurie într-o ţară care suferă din cauza conflictului cu Rusia, iar timp de câteva săptămâni, în iunie şi iulie, turneul va reprezenta o distragere binevenită de la realitatea dură a războiului.

Ucraina va face parte din Grupa E, alături de Belgia, Slovacia şi România, pe care o va înfrunta în meciul de deschidere de la Munchen, pe 17 iunie.

Războiul dintre Rusia şi Ucraina a intrat acum în al treilea an şi, în ciuda pierderilor grele de ambele părţi, nu dă semne că se va încheia după invazia Rusiei din 2022.

„Sunt foarte mândru să fiu ucrainean, să fiu de acelaşi sânge cu cei care acum îşi dau viaţa pentru libertatea noastră”, a declarat căpitanul echipei, Oleksandr Zincenko, după victoria de marţi.

„Trebuie să vorbim despre asta, să strigăm despre asta în fiecare zi. Doar aşa putem câştiga. A fost unul dintre cele mai emoţionante meciuri ale noastre. Este un sentiment extraordinar. Sunt foarte fericit pentru că este un alt vis devenit realitate. Un mare mulţumesc fanilor noştri, ne-au ajutat să trecem prin aceste momente dificile în mod uimitor”, a adăugat el.

Selecţionerul Serghei Rebrov a declarat în perioada premergătoare meciului cu Islanda că a fost greu pentru echipa sa să se concentreze asupra fotbalului.

„Rachetele zboară în fiecare zi. Misiunea noastră este să arătăm că suntem cu toţii în viaţă şi că luptăm împotriva ruşilor şi că avem nevoie de sprijinul Europei. A fost foarte greu să fiu pe banca tehnică astăzi, am văzut cât de greu le-a fost băieţilor.
Le sunt recunoscător tuturor pentru acest cadou pentru ţara noastră. Într-o perioadă atât de dificilă, este foarte important”, a declarat Rebrov.

El a adăugat că jucătorii săi „au urmărit ştirile despre bombardamentele de la Odessa şi Kiev (şi au devenit) şi mai furioşi şi mai dornici să ne arătăm potenţialul pe terenul de fotbal”.

Selecţionerul a salutat „caracterul jucătorilor noştri şi al naţiunii noastre” pentru a continua într-o campanie de calificare în care, ca şi refugiaţi din cauza războiului, Ucraina a organizat meciuri „acasă” răspândite în toată Europa.

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemanatoare

Sport

Jucătorii de para-tenis de masă Camelia Ioana Roxana Ciripan şi Bobi Simion, multiplu medaliaţi internaţional, au fost confirmaţi de federaţia internaţională de profil şi...

Sport

Kai Havertz, care a marcat din penalti în victoria cu 5-1 a Germaniei în faţa Scoţiei, vineri seara, în meciul de deschidere al Euro...

Sport

Fundaşul Mats Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri jucate în două perioade petrecute la clubul german, relatează bbc.com. Jucătorul în...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Sport

Clubul CFR Cluj a anunţat, vineri, că Laurenţiu Rus a revenit la gruparea clujeană, de această dată în calitate de antrenor secund. “Suntem bucuroşi...

Articole recomandate

Sport

Kai Havertz, care a marcat din penalti în victoria cu 5-1 a Germaniei în faţa Scoţiei, vineri seara, în meciul de deschidere al Euro...

Sport

Fundaşul Mats Hummels părăseşte Borussia Dortmund după 13 ani şi 508 meciuri jucate în două perioade petrecute la clubul german, relatează bbc.com. Jucătorul în...

Sport

Fostul lider WTA Simona Halep a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, unde va participa la Sports Festival. Sportiva a fost întâmpinată la aeroport de primarul...

Sport

Primul antrenament al Serbiei pe teritoriul german, desfăşurat joi, la Augsburg, a fost perturbat de incidente între fanii sârbi şi poliţie, relatează L’Equipe. Cu...