Atacantul nigerian Victor Osimhen este apt pentru semifinala Cupei Africii de miercuri împotriva Africii de Sud, de la Bouaké, a anunţat Federaţia Nigeriană de Fotbal.
Atacantul echipei Napoli „a fost declarat apt şi disponibil pentru selecţie”, a anunţat NFF într-un comunicat.
El s-a alăturat marţi echipei, care a zburat luni seara spre Bouaké.
Osimhen era „foarte incert” luni seară din cauza unor dureri abdominale. La antrenamentul de marţi după-amiază, pe terenul anexă de pe Stade de la Paix, el a alergat şi a atins mingea.
Osimhen a reuşit un gol şi o pasă de gol, la Cupa Africii.
–