Echipa germană Union Berlin a învins miercuri, în deplasare, scor 2-1, formaţia Werder Bremen şi a revenit pe locul secund în Bundesliga. Meciul a contat pentru etapa cu numărul 17.
Werder a reuşit să deschidă scorul prin Amos Pieper, în minutul 14, însă replica berlinezilor a venit repede, de la Janik Haberer, în minutul 18. Kevin Behrens a reuşit să-i aducă pe oaspeţi în avantaj în minutul 46 şi, victorioasă la Bremen, Union Berlin încheie etapa a 17-a pe locul secund, cu 33 de puncte, la numai trei puncte de liderul Bayern Munchen.
Rezultate înregistrate miercuri, în etapa a 17-a din Bundesliga:
FSV Mainz – Borussia Dortmund 1-2 (Jae-sung Lee 2 / Ryerson 4, Reyna 90+3);
Bayer Leverkusen – Bochum 2-0 (Tapsoba 8, Hlozek 53);
Freiburg – Eintracht Frankfurt 1-1 (Ginter 47 / Kolo Muani 42);
Augsburg – Borussia Monchengladbach 1-0 (Berisha 82);
Werder Bremen – Union Berlin 1-2 (Pieper 14 / Haberer 18, Behrens 46).
–