Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Brazilia: Un atacant al echipei Flamengo, vizat într-o anchetă pentru pariuri ilegale

fotbal inq george calin


Bruno Henrique, un atacant de la Flamengo, cel mai popular club de fotbal din Brazilia, a fost marţi ţinta unei operaţiuni a poliţiei privind suspiciuni de trucare a pariurilor în prima ligă braziliană, a anunţat Parchetul brazilian.

Jucătorul în vârstă de 33 de ani este suspectat că a luat în mod deliberat un cartonaş galben în beneficiul pariorilor din anturajul său.

Douăsprezece percheziţii au fost efectuate la Rio de Janeiro şi în mai multe oraşe din Minas Gerais (sud-estul Braziliei), statul de origine al lui Bruno Henrique, în timpul operaţiunii, la care au participat peste 50 de poliţişti şi membri ai Grupului de acţiune specială în lupta împotriva crimei organizate (Gaeco), o unitate a Ministerului Public brazilian. Gaeco a confirmat pentru AFP că „Bruno Henrique este una dintre ţintele operaţiunii”.

În noiembrie 2023, la meciul pierdut de Flamengo pe teren propriu cu Santos (2-1), atacantul a primit un cartonaş galben după ce a comis un fault în finalul meciului. Ulterior, el a fost eliminat pentru că certat cu arbitrul partidei.

Potrivit Poliţiei Federale (PF), „datele obţinute de pe site-urile de pariuri” indică faptul că pariurile suspecte „au fost făcute de membri ai familiei jucătorului şi de un alt grup care face obiectul anchetei”.

Mai multe media braziliene au relatat că fratele, cumnata şi un văr ai lui Bruno Henrique au creat conturi pe site-uri de pariuri în ziua meciului cu Santos şi au pariat pe cartonaşul galben primit de atacant.

Flamengo, clubul din Rio de Janeiro, a declarat pe X că are „deplină încredere” în jucător, angajându-se totodată să „colaboreze cu autorităţile”.

Potrivit presei braziliene, agenţii i-au percheziţionat domiciliul şi camera din centrul de antrenament al Flamengo din Rio. Mai multe scandaluri legate de pariuri au izbucnit în Brazilia în ultimii ani. În septembrie 2023, 11 jucători suspendaţi de Federaţia braziliană şi-au văzut sancţiunile extinse la nivel internaţional de către FIFA..

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere În era digitală, informațiile au devenit o resursă vitală pentru orice afacere. Planificarea și implementarea strategiilor de disaster recovery sunt esențiale pentru asigurarea...

Lifestyle

Într-o lume în care sănătatea devine tot mai prioritară, sucurile naturale se afirmă ca un aliat de nădejde. Fie că sunt consumate ca parte...

Geografie

Introducere Dezvoltarea economică este un obiectiv esențial pentru România, având un impact direct asupra standardului de viață al populației, infrastructurii și capacității de adaptabilitate...

Sanatate

Gripa: Simptomele pe Care Trebuie să le Cunoști pentru a Te Proteja Gripa este o infecție virală care afectează sistemul respirator. Deși multe persoane...