Connect with us

Hi, what are you looking for?

Made in Romania

Berze îngrijite peste iarnă într-un centru din Vrancea au fost eliberate în habitate naturale

berze eliberate garda de mediu descopera2


Opt berze care au fost îngrijite peste iarnă într-un centru din Vrancea au fost eliberate recent în habitate naturale.

Potrivit Gărzii de Mediu, cele opt berze au fost tratate și îngrijite în timpul iernii la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice din Vrancea. Ele au ajuns în centru în toamna anului trecut și au fost ținute aici pentru că erau prea mici ca să zboare în zonele de iernare.

„Peste iarnă au fost îngrijite în spații speciale, astfel încât să se poată întoarce în mediul natural, odată cu vremea bună. Azi, au revenit în natură și avem speranța că se vor acomoda rapid în libertate”, a spus Marioara Artemis Gătej, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Ce se întâmplă după eliberarea berzelor?

Berzele au fost eliberate joi de reprezentanții Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice și ai Gărzii Naționale de Mediu.

„Odată eliberate în habitate naturale, berzele se vor îndrepta către zone de hrănire, cu ape de mică adâncime, apoi se vor readapta mediului natural, fără vreun alt ajutor”, a afirmat Adrian Cosmin Stîngă, președintele asociației care deține Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice aflat la trei kilometri de orașul Focșani.

Eliberarea berzelor s-a făcut în situl Natura 2000, în Lunca Siretului Inferior, din zona localităților Biliești/ Suraia/ Vânători.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Geografie

Introducere Agricultura este un sector esențial care nu doar că asigură hrana populației, dar constituie și un element de bază al economiei globale. În...

Limba si literatura romana

Introducere Exegeza literară reprezintă o abordare esențială în analiza operelor scriitoricești, contribuind la înțelegerea profundă a mesajelor și temelor pe care autorii le transmit....

Economie

Introducere Politica protecționistă reprezintă o abordare economică adoptată de state pentru a-și proteja piețele interne de concurența străină prin diverse măsuri, precum taxe vamale,...

Lifestyle

Într-o lume în care sănătatea devine tot mai prioritară, sucurile naturale se afirmă ca un aliat de nădejde. Fie că sunt consumate ca parte...