Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Baschet feminin: Campionatul European U20, Divizia B, găzduit de Craiova, între 28 iulie – 6 august

romania u20


FR Baschet a anunţat, miercuri, detalii despre organizarea Campionatului European U20 feminin, Divizia B, programat la Craiova şi Işalniţa, între 28 iulie – 6 august.


”Pentru prima oară în istorie, municipiul Craiova şi comuna învecinată Işalniţa vor găzdui competiţia europeană dedicată sportivelor de pînă la 20 de ani, la start urmând să fie prezente 17 echipe naţionale, printre care se numără şi reprezentativa Romaniei. Meciurile internaţionale din cadrul acestor întreceri continentale se vor desfăşura în Sala Polivalentă din Craiova şi Sala Sporturilor din Işalniţa, ambele arene fiind pregătite pentru marele eveniment din Cetatea Băniei”, a anunţat FRB.

Conform tragerii la sorţi, România va juca în prima fază a competiţiei în cadrul grupei B, alături de selecţionatele similare ale Greciei, Irlandei şi Georgiei, primele două clasate urmând sa avanseze în sferturile de finală. Iată şi componenţa celorlalte trei grupe:

Grupa A – Germania, Ucraina, Marea Britanie şi Elveţia; C – Croaţia, Ţările de Jos, Slovenia şi Kosovo; D – Bulgaria, Islanda, Slovacia, Norvegia şi Austria.

Joi este programată şedinţa tehnică de validare a celor 17 echipe naţionale, de la ora 19.00.

Echipa României este antrenată de Mădălin Piperea. Baschetbalistele tricolore au următorul program în grupa B: cu Georgia (28 iulie), cu Irlanda (30 iulie) şi cu Grecia (2 august), toate de la ora 18.00.

Conform sistemului competţional FIBA, primele două clasate din fiecare grupă vor accede în faza superioară, în sferturile de finală echipele urmând să joace încrucişat (grupele A – B şi C – D). Sferturile vor avea loc în 4 august, semifinalele în 5 august, iar finalele pentru medalii în 6 august.

”Toţi fanii baschetului şi nu numai sunt aşteptaţi să vină în Sala Polivalentă şi să susţină naţionala României în cursa pentru accederea pe prima scenă continentală, accesul publicului în ambele arene sportive din Craiova şi Işalniţa fiind liber”, a mai menţionat FRB.

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere Tema „Hacking: Între Inovație și Etică în Era Digitală” se dovedește a fi extrem de relevantă în contextul actual, caracterizat prin rapiditatea cu...

Limba si literatura romana

Introducere Tema aleasă, "Alexandru Lăpușneanul", are o relevanță deosebită în contextul literaturii române, întrucât această nuvelă scrisă de Costache Negruzzi este o lucrare fundamentală...

Cultura

România are o bogată moștenire culturală, iar cusăturile tradiționale românești sunt o parte esențială a acestei bogății. Aceste meșteșuguri nu numai că păstrează frumusețea...

Geografie

Introducere Biodiversitatea reprezintă complexitatea vieții pe Pământ și include toate formele de viață, de la cele microscopice la cele mai mari specii de animale...