Connect with us

Hi, what are you looking for?

Sport

Alexandru Pelici este noul antrenor al echipei FC Argeş

facebook cs mioveni pelici


FC Argeş a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Alexandru Pelici pentru postul de antrenor principal al grupării din Trivale.


Ultima oară, Alexandru Pelici a fost selecţionerul reprezentativei U19 a României. Înainte de experienţa ca selecţioner, el a stat pe banca echipei CS Mioveni, cu care a obţinut promovarea în prima ligă.

“Mă simt onorat că voi antrena o mare campioană a României. Sunt deja familiar cu judeţul fiind la a doua experienţă pe banca unei echipe din Argeş. Obiectivul meu este promovarea echipei în Superligă, acolo unde este locul lui Argeşului. Fie că e vorba de jucători, staff, conducere sau suporteri, cu toţii trebuie să ne gândim doar la promovare. Strategia mea are la bază un element primordial al succesului în fotbal, unitatea vestiarului. Din punctul meu de vedere vestiarul trebuie să aibă un suflet. Actorii principali sunt jucătorii. Ei trebuie să înţeleagă că pentru a reuşi în fotbal trebuie să fie un grup unit şi o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Ne propunem să aducem jucători buni şi foarte buni, iar prin formarea unei familii să facem o echipă foarte bună”, a declarat Pelici.

FC Argeş s-a despărţit în urmă cu câteva ore de Bogdan Vintilă.

Bogdan Vintilă nu mai este antrenorul echipei FC Argeş

CITEȘTE ȘI Bogdan Vintilă nu mai este antrenorul echipei FC Argeş

 

viewscnt

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informatica

Introducere În era digitalizării accelerate, securitatea cibernetică a devenit o preocupare majoră pentru organizații de toate dimensiunile. Semnificația temei „Ce este SIEM și cum...

Sanatate

Orez brun vs. orez alb: Ce alegere este mai bună pentru tine? Orezul este una dintre cele mai consumate alimente din lume. Este o...

Informatica

Introducere În era digitală contemporană, securitatea informațiilor a devenit o prioritate majoră atât pentru indivizi, cât și pentru organizații. Criptografia, în particular criptografia asimetrică,...

Informatica

Introducere În era digitalizării accelerate, securitatea datelor online a devenit o prioritate deosebită atât pentru utilizatori, cât și pentru furnizorii de servicii. Protocolele de...